Bunurile comercializate pe Facebook sau Instagram, luate la ochi de fisc: amenzi de sute de mii de lei

Comerțul online a înregistrat o creștere de 40% în ultimul an atât în ceea ce privește valoarea tranzacțiilor, cât și volumul livrărilor. Această creștere rapidă a comerțului online a atras atenția autorităților, care au început să monitorizeze mai atent activitățile online pentru a preveni activitățile ilicite.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că a identificat, în perioada ianuarie – iunie curent, 718 anunțuri online care promovau comercializarea unor categorii de produse și indicau posibile activități ilicite de întreprinzător.
Aceste anunțuri erau plasate, de obicei, pe portalul 999.md, pe Facebook și pe Instagram.
Ca rezultat al controalelor efectuate de inspectorii fiscali, au fost depistate mai multe încălcări, fiind întocmite 193 de procese-verbale și aplicate sancțiuni în valoare totală de 328 400 de lei.
„Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să respecte reglementările fiscale și să desfășoare activitatea economică în mod transparent, contribuind la dezvoltarea unui mediu economic echitabil și sustenabil. Impozitele și taxele achitate urmare a declarării tuturor tranzacțiilor permit servicii medicale de calitate, pensie decentă, învățământ eficient, asistență socială, infrastructură europeană”, le transmite SFS tuturor comercianților.
De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să solicite bonul fiscal ce confirmă cumpărarea produsului sau prestarea serviciului și să raporteze cazurile de încălcări fiscale la numărul 0 8000 1525, apelul fiind gratuit.
Precizăm că valoarea totală a tranzacțiilor online achitate prin intermediul cardurilor bancare a ajuns, în 2024, la 12 miliarde de lei, o creștere impresionantă față de doar 1,35 miliarde în 2015, arată datele Băncii Naționale a Moldovei. Estimările experților pentru anul 2025 depășesc pragul de 15 miliarde de lei pentru tranzacțiile online.