Spectacolele „Grădina de sticlă” și „Dosarele Siberiei”, prezentate de actorii TNME în 11 orașe europene

Numeroși spectatori, aplauze, emoții și aprecieri sunt rezultatele celor două turnee încheiate de actorii Teatrul Național „Mihai Eminescu” (TNME). Aceștia au prezentat, timp de mai bine de o lună, spectacole pe scenele din România, precum și din mai multe orașe europene, în cadrul proiectului „Diplomație culturală”. „Ne-am demonstrat că Europa este casa noastră. Nu era spectacol după care să nu ni se spună: teatrul ne unește, ne-ați făcut să fim mândri de ceea ce avem acasă, ne-ați făcut să fim iarăși împreună”, a declarat directorul TNME, Petru Hadârcă, într-o conferință de presă.
Teatrul Național „Mihai Eminescu” a prezentat, în orașele Verona, Padova, Roma, Parma și Torino din Italia, Bruxelles din Belgia și Berlin din Germania, spectacolul „Grădina de sticlă”, după romanul Tatianei Țîbuleac, apreciat cu Premiul European pentru Literatură.
Totodată, spectacolul „Dosarele Siberiei” a ajuns în orașele Oradea, Cluj-Napoca, Baia Mare și Satul Mare din România, în cadrul „Turneului Memoriei”.
Teatrul Național „Mihai Eminescu” a demonstrat că este „un important ambasador”, care promovează cultura în lume, a spus directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă, la conferința de bilanț al celor două turnee.
„Experiența pe care am avut-o e de nedescris și urmează încă să povestim ecouri multe. Ne-am demonstrat că Europa este casa noastră. Nu era spectacol după care să nu ni se spună: teatrul ne unește, ne-ați făcut să fim mândri de ceea ce avem acasă, ne-ați făcut să fim iarăși împreună. Este o confirmare că proiectul „Diplomație culturală” și-a atins scopul și suntem așteptați cu alte proiecte. (...) Toate spectacolele au provocat dialoguri, emoții, deschidere și invitație pentru comunicare și pentru interesul nu numai al celor care au dor de casă, dar a descrețit și mințile străinilor care au început să ne perceapă pe noi altfel. Acest lucru se datorează actorilor care au evoluat și s-au implicat”, a menționat Petru Hadârcă.
La rândul său, actorul Ghenadie Gâlcă a relatat că turneele au reprezentat „o sumă de emoții și experiențe frumoase”.
„Am demonstrat, într-o lună și ceva, că Teatrul Național are potențial atât artistic, cât și tehnic. În fiecare localitate în care am mers, am avut parte de întâlnirea unor oameni deosebiți, cetățeni de-ai noștri care au plecat de mult timp, dar și-au dorit să revenim și au făcut tot posibilul ca acolo, pe scene străine, să ne simțim ca acasă”, a arătat actorul.
Prezent la aceeași conferință de presă, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a afirmat că actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” au demonstrat că suntem așteptați pe „piața amplă” a UE, care este „deschisă pentru noi” și în care „putem exporta produs cultural”, fiindcă „suntem așteptați, doriți și apreciați”.
„Sunt fericit să constat că diplomația culturală a răbufnit și este un fenomen care a umplut Europa. (...) Vă mulțumesc foarte mult pentru acest impact, presa străină scrie despre acest turneu. Acesta a fost scopul - să fim văzuți, auziți, înțeleși și să fim apreciați”, a spus Sergiu Prodan.
Turneele au fost susținute de Ministerul Culturii și Ambasada Republicii Moldova în România.
CITEȘTE ȘI: