Corespondență Dan Alexe // Macron ucenicul vrăjitor și posibila nouă dizolvare a parlamentului francez
Începând de marți 8 iulie, Franța își va ține răsuflarea, așteptând să ghicească dacă președintele Emmanuel Macron va încerca din nou manevra de poker politic de anul trecut, când în iulie 2024 a dizolvat parlamentul, sperând să obțină o majoritate, însă a eșuat.
Ca la poker, Macron a luat astfel în iulie anul trecut decizia fatidică de a dizolva camera inferioară a parlamentului și de a convoca alegeri anticipate, aruncând țara într-o lungă perioadă de instabilitate politică. Alegerile de atunci au dus la un parlament mai divizat la niciodată și la un guvern șubred, cârpit din diverse partide și condus actualmente de centristul François Bayrou.
Sondajele arată că nu mai puțin de 56% din francezi vor căderea actualului guvern al Franței, iar partidele extremiste, de dreapta și de stânga, foarte puternice în Adunarea Națională, ar aplauda fără îndoială o nouă dizolvare a legislativului și noi alegeri. Bayrou este unul dintre cei mai puțin populari prim-miniștri francezi din istoria postbelică, un sondaj recent arătând că are sprijinul a doar 14% dintre respondenți. Constituția franceză îi dă dreptul președintelui să dizolve din nou Parlamentul dacă s-au scurs 12 luni de la ultima manevră de acest tip. Dar o va face oare?
Într-un sistem prezidențial cum este cel francez, prerogativele președintelui sunt uriașe, similare cu cele ale președintelui SUA. Șeful statului nu este doar comandatul suprem al armatei și e singurul care dispune de butonul roșu nuclear, dar poate declara război (deși în ambele cazuri trebuie să vină după un număr de luni să prezinte un raport complet în fața legislativului)... însă în Franța președintele poate dizolva acel legislativ, cum a făcut-o Macron în 2025. -- Trebuie însă să se scurgă 12 luni pentru a face asta încă o dată.
Cum s-a văzut cu Macron anul trecut, precedentele nu sunt foarte fericite. In Franța, s-a întâmplat de mai multe ori ca o "coabitare" -- altfel zis o guvernare împărțită între un președinte și un guvern provenit din tabăra opusă -- să fie precipitată, grăbită, produsă s-ar putea spune printr-o eroare de apreciere politică. Astfel, Jacques Chirac, pe vremea când mandatul prezidențial era încă de șapte ani, în 1997 a ținut să dizolve Parlamentul, în contextul unor greve, sperând să obțină o majoritate parlamentară mult mai solidă pentru formațiunea lui conservatoare, în cei cinci ani de mandat ce îi rămâneau. In loc de asta, în alegerile precipitate, care nu erau deloc necesare, au câștigat socialiștii, ei rămânând la putere cinci ani, cadou politic neașteptat, ducând la o coabitare extrem de dificilă cu Chirac.
Chirac încercase să-l imite în asta pe predecesorul său, François Mitterrand, care cu un deceniu înainte, în 1988, făcuse exact același lucru, dizolvase parlamentul pentru a scăpa de guvernul de dreapta care atunci era condus… de el, de Jacques Chirac. Numai că acolo unde Mitterrand reușise, în cazul lui Chirac totul s-a întors împotriva lui și a trebuit să conducă cinci ani cu un guvern ostil și un parlament în permanentă sfâșiere internă.
Așa că iată, anul a trecut și Macron poate s-o facă din nou... dar tensiunea va dura încă o săptămână, căci Macron este în vizită de stat la Londra zilele astea. Este prima vizită de stat a unui președinte francez de la Nicolas Sarkozy în 2008, incluzând și o cină la Windsor cu Regele Charles.
Or, de la Londra predecesorul său, generalul De Gaulle, lansase un cu totul alt apel compatrioților săi.
O sinucidere politică?
Sigur, consensul general este că o altă dizolvare a parlamentului ar fi o sinucidere politică. Dar, din moment ce raționamentul a fost același acum un an, iar trauma surprizei din 2024 este încă prezentă, toată lumea încă mai are o mică îndoială în adâncul minții.
Suficient cât să-i țină pe cei 577 de deputați, acum în așteptarea bunăvoinței președintelui, altfel zis în impas. Angajații parlamentari, traumatizați de rezilierea bruscă a contractelor lor de anul trecut, se pregătesc și ei pentru orice eventualitate.
Este limpede că Emmanuel Macron are acum “toate cărțile în mână” (cum e expresia favorită a lui Donald Trump): Șeful statului își recapătă efectiv o triplă putere: puterea de a dizolva Adunarea, puterea de a inversa calendarul electoral (dacă o dizolvă înainte de alegerile prezidențiale) și puterea de a-l împiedica pe succesorul său să o dizolve timp de un an, în cazul în care dizolvarea are loc chiar înainte de alegerile prezidențiale.
Deocamdată, nu există niciun semn că el ar elabora astfel de planuri. Dar tocmai asta e problema cu Macron, care este cunoscut pentru faptul că ia decizii chiar în ultimul moment, cedând instinctului său, în care are mare încredere (la urma urmei, așa a ajuns președinte), dar care îl poate și înșela. La urma urmei, exact asta a făcut vara trecută.
