Ángel Di María, campion mondial cu Argentina, a fost prezentat oficial la Rosario Central, clubul la care a debutat în fotbalul profesionist
Fotbalistul argentinian Angel Di María, campion mondial și fost jucător la cluburi de top din Europa, s-a întors la Rosario Central: echipa din Argentina, unde și-a început cariera. Revenirea a fost oficializată în cadrul unei prezentări emoționante.

Angel Di María Hernández, în vârstă de 37 de ani, s-a întors la Rosario Central, echipa sa de suflet, după aproape două decenii petrecute în fotbalul european de top. Mijlocașul ofensiv a semnat un contract valabil pentru un an, fiind prezentat oficial în prezența familiei și a fanilor.
Di María a evoluat de-a lungul carierei pentru Benfica Lisabona, Real Madrid, Manchester United, Paris Saint-Germain și Juventus Torino. A cucerit peste 30 de trofee la nivel de club și 6 titluri cu naționala Argentinei, inclusiv Cupa Mondială din 2022.
Să fiu campion cu Central este singurul lucru care îmi mai lipsea. Cred că visul de a mă întoarce a existat mereu, l-am îndeplinit, iar următorul pas este să încerc să devin campion cu Rosario Central, este dorința mea și a familiei mele, a menționat Angel Di Maria, fotbalist la Rosario Central
Di María a debutat la Rosario Central în 2005 și a plecat în Europa la doar 19 ani. Acum, după ce s-a retras din echipa națională, spune că nu se gândește la retragere din fotbalul profesionist, ci vrea să joace în continuare la un nivel înalt.
Debutul său oficial la Rosario Central este așteptat cu mare interes de suporteri, care speră să-l vadă aducând titlul acasă.