Externe

Atacuri aeriene în Ucraina și Rusia: morți la Kursk, incendii la Luțk și răniți la Kiev

Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte șapte au fost rănite în urma unui atac cu drone ucrainene desfășurat în noaptea de marți spre miercuri asupra orașului Kursk, din vestul Rusiei, aflat în apropierea graniței cu Ucraina. Printre victime se numără și un soldat al Gărzii Naționale, a anunțat guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Hinștein, notează AFP.

Potrivit acestuia, atacul a vizat o zonă civilă, departe de orice infrastructură militară. „Sergentul-șef și un camarad au mers într-o zonă de agrement de-a lungul unui râu, unde fuseseră raportate drone. În timp ce încercau să evacueze oamenii, s-a produs o a doua explozie”, a declarat Hinștein pe canalul său de Telegram.

Cinci persoane rănite, inclusiv un copil de cinci ani, se află în stare gravă. Guvernatorul a calificat atacul drept „crud și fără precedent”, acuzând Kievul că a vizat în mod deliberat civili.

Tot în regiunea Kursk, alte două persoane au fost rănite în orașul Rîlsk, în urma unui atac similar cu drone, potrivit aceleiași surse.

Și autoritățile ucrainene au raportat noi atacuri. La Kiev, o femeie a fost rănită și transportată la spital, a transmis șeful administrației militare a regiunii Kiev, Mikola Kalașnik.

Orașul Luțk, situat în vestul Ucrainei, a fost ținta unui atac aerian masiv al Rusiei în noaptea de 8 spre 9 iulie. Potrivit autorităților locale, drone de tip „Shahed” și rachete au lovit din mai multe direcții, provocând incendii și distrugeri materiale, însă, până la această oră, nu au fost raportate victime.

Primarul orașului, Igor Polișciuk, a calificat atacul drept „cea mai masivă agresiune aeriană” asupra comunității, precizând că au izbucnit incendii într-o cooperativă de garaje și pe teritoriul unei întreprinderi. Alte pagube sunt în curs de evaluare.

Potrivit Administrației Militare Regionale Volîn, în spațiul aerian din jurul Luțkului s-au aflat aproximativ 50 de drone și cinci rachete, majoritatea îndreptate către oraș. Forțele de apărare antiaeriană au fost mobilizate pentru a contracara amenințarea, iar mai multe ținte au fost doborâte.

Forțele aeriene ucrainene au emis avertismente repetate privind pericolul pentru vestul Ucrainei, inclusiv pentru orașele Lvov, Hmelnițkii și Ternopil. Explozii au fost semnalate și în alte localități, inclusiv Dnipro, Sumî și Zaporojie, transmite Unian.

În urma atacurilor aeriene lansate de Rusia asupra vestului Ucrainei, în apropierea graniței cu Polonia, autoritățile de la Varșovia au ridicat miercuri dimineață avioane de luptă poloneze și aliate pentru a asigura siguranța spațiului aerian național.

Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze a anunțat că măsura a fost luată în contextul în care, în noaptea de 8 spre 9 iulie, Rusia a declanșat un nou val de atacuri masive cu rachete și drone asupra Ucrainei.

Potrivit Reuters, la ora 02:15 GMT, aproape întreaga regiune vestică a Ucrainei se afla sub alertă de raid aerian, timp de aproape trei ore, în urma avertismentelor emise de Forțele Aeriene Ucrainene privind pericolul unor lovituri aeriene de amploare.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult