Externe

Atac soldat cu victime: Houthii au lovit o navă în Marea Roșie

O navă greacească a fost atacată de militanții Houthi pe Marea Roșie. Cel puțin patru marinari au fost uciși, iar alți 14 sunt dați dispăruți. Vasul s-a scufundat, iar o parte din echipaj a sărit în apă. Este deja al doilea incident similar din ultimele zile.

Echipele de intervenție au reușit să salveze șapte membri ai echipajului și-i căutau pe alți 14 dispăruți. Patru dintre cele 25 de persoane aflate la bordul navei au fost ucise înainte ca restul echipajului să abandoneze nava, care ulterior s-a scufundat. Cei șapte marinari salvați au petrecut peste 24 de ore în apă. Houthi nu a făcut niciun comentariu cu privire la soarta navei, dar gruparea a revendicat atacul similar de duminică.

Gruparea Houthi a difuzat imagini video în care, potrivit militanților, este prezentat atacul lor asupra navei Magic Seas, inclusiv apelul Mayday, exploziile și scufundarea finală a cargoului. Tot echipajul a fost salvat înainte de scufundare de o navă comercială care trecea prin zonă. Marinarii au ajuns în siguranță în Djibouti.

Prin atacurile asupra celor două nave luptătorii Houthi, susținuți de Iran, reiau loviturile asupra navelor comerciale din Marea Roșie. Houthi au atacat peste o sută de nave în perioada noiembrie 2023 - decembrie 2024, în semn de solidaritate cu palestinienii.

Departamentul de Stat al SUA a condamnat atacul terorist neprovocat al Houthi, ca fiind o dovadă a amenințărilor pe care Houthi le reprezintă pentru libertatea de navigație și securitatea regională. Washingtonul a avertizat că va continua să ia măsurile necesare pentru a proteja libertatea de navigație și transportul comercial.

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult