Social

Investiții în educație: laboratoare moderne și cursuri IT noi la USM

TRM
Sursa: TRM

Condiții moderne de predare la Universitatea de Stat din Moldova. Astăzi au fost inaugurate 27 de laboratoare noi și mai multe săli de curs care au fost renovate. Toate, grație proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, realizat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Mai mult, până la începutul noului an de studii, vor fi dotate alte 25 de laboratoare și centre didactice, precum și lansate 16 discipline noi în domeniul Tehnologiei Informaționale.

TRM
Sursa: TRM

Unul dintre laboratoarele dotate este cel care pregătește specialiști în pilotarea dronelor.

În cadrul laboratorului a fost procurată diferită tehnică pentru diferite domenii, ceea ce ține de aparate de zbor fără pilot. Putem să le folosim în arheologie, fizică, medicină.

TRM
Sursa: TRM

Proaspeții absolvenți susțin că noile dotări vor motiva mai mulți tineri să-și facă studiile superioare în țară.

Este un plus pentru studenții care nu au calculatoare personale, nu au posibilitate să lucreze. Ei, aici, se vor dezvolta și vor avea noi succese.

O să-i motiveze pe studenți să nu vină mereu cu laptopul de acasă, ca să facă pereche, ci mereu pot să-l lase acasă și să vină să lucreze la niște calculatoare performante, care le dau posibilitatea de a lucra practic în toate programele necesare la facultate.

TRM
Sursa: TRM

Lucrările de modernizare au vizat, în special, științele exacte.

*„Mesajul principal este crearea unor condiții acasă, în Republica Moldova, pentru ca copiii noștri să beneficieze de studii europene aici, la Universitatea de Stat din Moldova”, a menționat rectorul USM, Igor Șarov.

„Sperăm că toate acestea vor convinge mai mulți tineri să aleagă să studieze în Republica Moldova, să fie studenții noștri, pentru că îmbunătățirile sunt evidente și v-am zis că nu sunt de infrastructură, dar sunt și de personal uman”, subliniază Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației.

TRM
Sursa: TRM

În cadrul aceluiași proiect, este prevăzută și reparația capitală a Căminului nr. 2 al USM. Valoarea totală a investițiilor este de 150 de milioane de lei.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult