Sport

Real Madrid a fost carne de tun în fața lui Paris Saint-Germain

foto: gsp.ro
Sursa: foto: gsp.ro

Echipa franceză de fotbal Paris Saint-Germain s-a calificat en fanfare în finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins fără drept de apel pe echipa iberică Real Madrid cu scorul de 4:0.

Meciul disputat pe MetLife Stadium, din New York, a fost ultimul pentru starul croat Luka Modrić în tricoul lui Real Madrid, după 13 ani petrecuți la echipa din capitala Spaniei. Un alt jucător ce s-a despărțit, după meciul de aseară, de „albi” este și fostul international spaniol Lucas Vazquez.

„Los Blancos” au aliniat o echipă ofensivă, cu francezul Kylian Mbappe, revelația Gonzalo Garcia și brazilianul Vinicius Junior în atac, fără a pune prea mare pericol poarta lui Gianluigi Donnarumma, în timp ce parizienii au sancționat fiecare greșeală comisă de madrileni.

În meciul dintre ultimele două câștigătoare ale Ligii Campionilor, laureata din acest an a marcat prin spaniolul Fabian Ruiz în minutele 6 și 24, Ousmane Dembele în minutul 9 și portughezul Gonçalo Ramos în minutul 87 Echipa antrenată de Xabi Alonso nu a putut conta în acest meci pe fundașii Trent Alexander-Arnold, accidentat și pe Dean Huijsen, suspendat.

În marea finală programată duminică, 13 iulie începând cu ora 22, PSG o va înfrunta pe Chelsea Londra. În prima semifinală, câștigătoarea trofeului Ligii Conferințelor din 2025, a dispus cu 2:0 de Fluminense Rio de Janeiro din Brazilia.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult