Expert: Securitate și investiții - angajamentele UE pentru reconstrucția Ucrainei

Conferința pentru Reconstrucția Ucrainei de la Roma reprezintă o platformă solidă sub conducerea Italiei, dar și o provocare logistică și de voință politică. Politologul român Cătălin Gabriel Done a calificat evenimentul drept unul „fără precedent în istoria discuțiilor pentru reconstrucția Ucrainei”, subliniind angajamentele semnificative asumate de Uniunea Europeană.
„Summitul pentru Reconstrucția Ucrainei de la Roma este un succes politic al Italiei, pentru că premierul italian Giorgia Meloni a reușit în premieră să aducă peste 100 de delegații oficiale și peste 2.000 de reprezentanți din mediul de afaceri și din societatea civilă. Este fără precedent în istoria discuțiilor pentru reconstrucția Ucrainei”, a declarat Cătălin Gabriel Done în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
Potrivit lui Done, asistăm la prima etapă a unui Plan Marshall pentru Ucraina, inițiat de Giorgia Meloni, care este apropiată de președinte SUA, Donald Trump. „Meloni a reușit să pună la masă toți liderii politici și să impună voința proprie de a sprijini necondiționat Ucraina în întreaga Uniune Europeană și în întreg sistemul internațional”, constată politologul român.
Expertul avertizează asupra lipsei de voință de a folosi activele înghețate ale Rusiei drept sursă de finanțare, ceea ce riscă să submineze încrederea în proces. „Informal, aceste discuții se poartă de foarte mult timp, dar pare că executivul UE și statele membre nu sunt dispuse să asigure o transparență a acestor discuții și, totodată, să ia o decizie fermă în ceea ce privește activele rusești înghețate”, a explicat Cătălin Gabriel Done.
De asemenea, analistul menționează că summitul a ținut cont de patru piloni esențiali: mobilizarea sectorului privat, dezvoltarea locală și regională, reforme pentru aderarea la UE și reintegrarea capitalului uman.
„S-a discutat despre crearea unei „coaliții de voință” formată din Marea Britanie și Franța, capabilă să gestioneze un cadru de securitate post-conflict sau de menținere a păcii. Atât Franța cât și Uniunea Europeană, au șovăit în a arăta în continuare disponibilitatea pentru trimiterea de trupe pe teritoriul Ucrainei. Dar Italia a anunțat că va aloca peste 300 de milioane de euro pentru a susține firmele italiene implicate în reconstrucția Ucrainei. Comisia Europeană a promis garanții de investiții, peste 2,3 miliarde de euro. Până la finalul acestui an, peste 10 miliarde din acești bani este posibil să fie utilizați inclusiv pentru armament și pentru susținere militară”, a conchis expertul român.
Amintim că, joi, în Italia, a avut loc a patra Conferință pentru Reconstrucția Ucrainei. În cadrul reuniunii, Kievul a estimat costurile reconstrucției Ucrainei la 850 de miliarde de euro pe o perioadă de 14 ani. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a comunicat că „Fondul Ucrainei” ar trebui să fie finanțat din activele rusești confiscate în străinătate.
Și Republica Moldova s-a arătăt pregătită să contribuie la reconstrucția Ucrainei și să devină un coridor economic și logistic pentru sudul țării vecine - de la Odesa și Mykolaiv până la Herson, Dnipro și Zaporojie.
Totodată, Comisia Europeană a dispus un sprijin în valoare de 2,3 miliarde de euro destinat reconstrucției Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei.