Revista Presei: Neutralitatea statului nu înseamnă lipsă de apărare, ci necesitatea de a fi pregătit

Statutul de neutralitate în viziunea ministrului danez al apărării; fuga deputaților Lozovan și Nesterovschi și declarațiile autorităților; greva de 10 zile a avocaților, sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.
Neutralitatea nu exclude necesitatea de a te putea apăra pe tine și țara ta. IPN propune un interviu cu ministrul apărării al Regatului Danemarcei, Troels Lund Poulsen, care a menționat că în contextul actual de securitate regională, neutralitatea statului nu înseamnă lipsă de apărare, ci necesitatea de a fi pregătit. Totodată, oficialul danez a spus că deși este firesc să existe opinii diferite cu privire la acest subiect, se simte totuși faptul că Rusia a fost activă în răspândirea dezinformării, cu scopul de a submina autoritățile Republicii Moldova.
Aflat în vizită la Chișinău, ministrul danez al Apărării a spus că pentru Danemarca, precum și pentru statele membre ale UE, este important ca cetățenii din R. Moldova să-și poată păstra libertatea și să-și decidă singuri viitorul, fără interferențele Rusiei la scrutinul parlamentar, scrie deschide.md. Oficialul a mai anunțat un suport pentru țara noastră în valoare de 7 milioane de euro pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, pentru protecție cibernetică, instruiri militare și educație. Banii vor fi oferiți de Copenhaga în următorii 4 ani.
Deputații fugari Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi ar fi părăsit regiunea transnistreană. Jurnal TV a discutat cu deputatul Lilian Carp, care a declarat că cei doi au fugit din zona separatistă, dar nu este clar deocamdată când și în ce mod. Deputatul transfug Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupere pasivă și acceptarea finanțării unui partid din partea unui grup criminal. În ziua în care și-a aflat sentința, presa rusă a scris că Nesterovschi a primit cetățenia Federației Ruse, iar parlamentarul a mulțumit „conducerii ruse pentru sprijin”. Iar deputata Irina Lozovan, afiliată și ea fugarului Ilan Șor, a fost condamnată la șase ani de închisoare.
Totuși, fuga celor doi de pe teritoriul regiuniii separatiste nu este confirmată oficial. NordNews propune declarația președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care spune că informația urmează a fi verificată pentru că nu ar fi ușor ca cineva să ajungă în Federația Rusă, presupusa destinație, traversând toată Ucraina.
La acest subiect, TV 8 a discutat cu șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu. El a menționat că potrivit informațiilor pe care le dețin autoritățile, cei doi nu au părăsit teritoriul Republicii Moldova. Cel puțin nu există nicio confirmare, inclusiv din Federația Rusă. Respectiv, în opinia lui Cernăuțeanu, cei doi ei se ascund în stânga Nistrului și așteaptă alegerile parlamentare.
Anul trecut, partidele din Republica Moldova au omis să raporteze cheltuieli de 20 de milioane de lei. Agora.md propune raportul Asociației Promo Lex care arată că peste 80 % dintre cheltuielile neraportate revin Bloului Victorie. Este vorba de bani alocați pentru locațiune și întreținerea sediului. La fel, același bloc și Partidul Socialiștilor n-ar fi raportat cheltuieli pentru retribuirea muncii în valoare de peste 1,3 milioane de lei. Alte peste peste 1,4 milioane de lei neraportați, țin de deplasări externe. Alocațiile de la bugetul de stat și donațiile au fost principalele surse de finanțare a partidelor în anul 2024, constată Promo-LEX.
TVR Moldova scrie că procurorii au solicitat pentru Marina Tauber 13 ani închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice, precum și confiscarea sumei totale de 206 milioane de lei ca bani acceptați de inculpată pentru la finanțarea ilegală a Partidului „Șor”. Procurorul a cerut arest preventiv, deoarece Marina Tauber nu s-a prezentat la ședințele de judecată. Inculpata este în Rusia, iar organele ruse de anchetă refuză să colaboreze cu autoritățile Republicii Moldova.
Avocații din Republica Moldova intră în grevă generală, începând cu 15 iulie și până pe 25 iulie, în semn de protest față de modificările aduse Legii cu privire la avocatură. Newsmaker.md scrie că decizia a fost luată cu unanimitate de voturi de membrii Consiliului Uniunii Avocaților reuniți în ședință extraordinară. Pe durata protestului, avocații nu vor acorda asistență juridică. Potrivit președintelui Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, noile modificări „afectează grav funcționarea avocaturii ca profesie liberă și independentă”. Consiliul Uniunii Avocaților face apel către președinta Maia Sandu să nu promulge această lege.
Prețurile la apartamente în Chișinău doboară un nou record, în timp ce vânzările se prăbușesc, titrează mold-street.com. Numărul de apartamente vândute în Chișinău și suburbii a scăzut în trimestrul doi al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, fiind de trei ori mai mic. Specialistul imobiliar Victor Cernomorcenco susține că această scădere se datorează faptului că piața imobiliară din capitală a fost afectată negativ atât de creșterea continuă a prețurilor la apartamente, cât și de înăsprirea reglementărilor privind justificarea provenienței fondurilor utilizate pentru achiziția imobilelor și achitarea prin transfer bancar.
Aproximativ 28 de mii de pasageri Air Moldova așteaptă în continuare despăgubiri din partea companiei naționale care a fost privatizată în 2018. Moldova 1 scrie că, deocamdată, nu este clar când persoanele păgubite își vor primi înapoi bani cheltuiți pentru biletele de zbor care nu au mai fost efectuate. Potrivit directorului Autorității Aeronautice Civile, banii sunt blocați într-un depozit la o bancă comercială. În octombrie 2019, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a Centrului Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție au aplicat sechestru în valoare de peste 300 milioane de lei în cadrul unui dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea Air Moldova. În prezent, valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în acest dosar este de aproximativ un miliard de lei.