Din blugi vechi - torbițe cu stil, atelier de reciclare creativă în capitală

Blugii vechi prind o nouă viață. Într-un atelier creativ organizat în capitală, mai mulți participanți au învățat cum să transforme hainele uzate în torbițe. Acestea vor putea fi folosite atât la cumpărături, cât și ca accesorii pentru diferite ținute. Organizatorii spun că inițiativa îi încurajează pe oameni să recicleze, dând astfel a doua șansă lucrurilor pe care le au acasă.
„Am luat o pereche de blugi, care acum nu prea îmi vin și acum fac o gentuță. Vreau să decupez un sticker, să îl pun pe geantă”.
Unii participanți au folosit pentru prima dată mașina de cusut și spun că acum sunt motivați să reutilizeze și alte lucruri din casă.
„Nu am cusut niciodată. Întotdeauna învăț ceva nou. Eu sunt pensionară. Am 73 de ani și știu că trebuie să învățăm non-stop”.
„Am decis să vin, deoarece vreau să învăț a coase, la mașină mai ales. Mi se pare o atmosferă foarte plăcută pentru că se vede că toți lucrează și sunt interesați de ceea ce fac”.

Procesul este unul migălos. După aproape două ore, torbițele au fost gata.
„Un pic nu au coincis cusuturile, părțile din interior cu cea din exterior. Într-o parte au coincis, iar în altă parte, nu, dar se poate deja de refăcut, de corectat acasă greșelile”.
Participanții la atelier au fost ghidați de meșteri în confecționarea textilelor.
„Reutilizând și obținând un alt tip de produs, în primul rând se eliberează din produsele vechi care stau grămadă, făcând mult gunoi și deșeu. Obținând un alt tip de produs, învățăm și deprindem unele abilități”, a declarat Victoria Danila, meșteriță în domeniul confecțiilor textile.
„Scopul nostru, la E-Circular, și apelul pe care îl avem către toți cetățenii Republicii Moldova este să reducem cât mai mult ambalajele din plastic de unică folosință, în special pungile și să alegem acele alternative sustenabile, reutilizabile”, a spus Dorina Veleșcu, coordonatoare de proiecte la Asociația E-Circular.
Atelierul „Transformă-ți blugii vechi în pungi reutilizabile” este la cea de-a doua ediție și a întrunit peste zece participanți. Obiectivul acestuia este de a promova, la modul practic, integrarea serviciilor de reparație și reutilizare în viața de zi cu zi, în școli, comunități și afaceri locale - ca soluții reale pentru reducerea deșeurilor și tranziția către o economie circulară.
