Prăbușirea avionului din India, provocată de oprirea motoarelor, arată un raport preliminar

Prăbușirea avionului Air India, soldată cu 260 de morți, a fost provocată de oprirea motoarelor la scurt timp după decolare. Este concluzia unui raport preliminar făcut public. Comutatoarele pentru controlul combustibilului au fost trecute de pe „Pornit” pe „Oprit” chiar înainte ca avionul să se prăbușească, arată raportul preliminar al Biroului Indian pentru Investigarea Accidentelor Aeriene. Autoritățile și experții cer să nu se speculeze asupra acțiunilor piloților până la finalizarea anchetei și publicarea raportului final.
Conform raportului, imediat după decolare, avionul ajunsese la viteza maximă înregistrată de 180 de noduri, aproximativ 330 de kilometri pe oră, „comutatoarele de oprire a combustibilului pentru motoarele 1 și 2 au trecut de la poziția RUN la CUTOFF, unul după altul, în decurs de o secundă”, ceea ce a dus la pierderea tracțiunii motoarelor la scurt timp după desprinderea de pe pistă.
Apoi, la scurt timp după ce comutatoarele au fost dezactivate, ele au fost repornite. Echipajul a transmis un mesaj de urgență, dar avionul nu a mai reușit să-și recapete puterea suficient de repede după ce începuse deja să piardă altitudine. Zborul a durat în jur de 30 de secunde înainte de prăbușire.
Totuși, autoritățile spun că nu e cazul să se tragă concluzii pripite.
„Să nu tragem concluzii pripite la această etapă. Să așteptăm raportul final. Trebuie să se facă dreptate. Știu că e o perioadă foarte dificilă pentru membrii familiilor. Noi, ministerul, facem tot ce putem ca să ajutăm în acest sens”, a spus ministrul indian al Aviației Civile, Mohan Naidu.
Raportul mai arată că înregistrarea din cabina de pilotaj a surprins momentul în care unul dintre piloți întreba de ce fusese oprit combustibilul, iar celălalt a răspuns că nu el a făcut asta.
„Asta înseamnă că piloții erau conștienți de faptul că s-a pierdut puterea motorului aeronavei și, de asemenea, piloții știau că nu au întreprins nicio acțiune pentru a provoca acest lucru”, a menționat un fost pilot, expert în aviație, Ehsan Khalid.
Experții în aviație au explicat că aceste întrerupătoare nu pot fi comutate accidental, din cauza poziționării lor și a mecanismului de blocare, proiectat pentru a preveni oprirea neintenționată. Raportul nu precizează cum ar fi putut fi acționat comutatorul în mod accidental, și nu recomandă nicio acțiune împotriva Boeing.
Accidentul a avut loc pe 12 iunie, când un avion Dreamliner, care trebuia să zboare spre Londra, s-a prăbușit în Ahmedabad. Imediat după ce a trecut de gardul aeroportului, aeronava a început să piardă altitudine și a căzut peste un cămin al personalului medical. Aeronava transporta 242 de persoane, iar toți pasagerii, cu excepția unuia, au decedat. Și-au pierdut viața și 19 persoane aflate la sol, în total, tragedia a făcut 260 de victime.
CITEȘTE ȘI: - Accident aviatic în India// Peste 200 de decese și zeci de persoane, transportate la spital