Oficial american: SUA susțin reformele inițiate de autoritățile Republicii Moldova
Sprijinul SUA pentru agenda de reforme, lansată de Executiv în procesul de integrare europeană, precum și modalitățile de fortificare a relației moldo-americane, au fost discutate în cadrul conversației telefonice a prim-ministrului Dorin Recean cu secretara de stat adjunctă pentru afaceri europene și euroasiatice, Karen Donfried.
Oficiala americană a transmis felicitări prim-ministrului Dorin Recean cu ocazia învestirii în funcție și a reiterat sprijinul Guvernului SUA pentru angajamentul reînnoit pentru reforme al noului Cabinet de miniștri, dar și în procesul de consolidare a sectorului economic și energetic al țării noastre.
Potrivit Guvernului, de asemenea, oficialii s-au referit la aspecte de aprofundare a dialogului strategic cu Statele Unite ale Americii.