Ministra Justiției: „Suntem deschiși dialogului cu avocații, însă greva nu trebuie să pună în pericol funcționarea sistemului judecătoresc”

Situația din sistemul de justiție este, în prezent, una „gestionabilă”, în pofida grevei declanșate de Uniunea Avocaților, a declarat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Potrivit acesteia, marți, avocații s-au prezentat la toate acțiunile procesuale urgente, ceea ce a permis continuarea activității instanțelor în cazurile prioritare. Ministra a accentuat că dreptul la protest este unul legitim într-o societate democratică, însă a atenționat că acesta nu trebuie să afecteze funcționarea justiției și accesul cetățenilor la un proces echitabil.
„Ministerul Justiției dorește să reitereze deschiderea pentru a continua dialogul între avocați și autorități, în vederea depășirii acestei situații. Respectăm dreptul avocaților de a fi în dezacord cu anumite modificări legislative ce țin de Legea avocaturii, însă, în același timp, atragem atenția că acest dezacord nu trebuie să pună în pericol funcționarea sistemului judecătoresc. Drepturile cetățenilor trebuie să fie apărate în fața instanțelor judecătorești. Dezacordul poate fi manifestat în diverse feluri și sunt sigură că, prin continuarea dialogului, într-un mod constructiv, toate disensiunile pot fi depășite prin adoptarea unor soluții reale”.
Întrebată dacă Ministerul Justiției recomandă promulgarea modificărilor legislative contestate, Mihailov-Moraru a precizat că decizia aparține Președinției. Veronica Mihailov-Moraru a menționat că toate opțiunile sunt analizate, inclusiv continuarea discuțiilor în cadrul unui grup de lucru cu participarea tuturor actorilor relevanți, inclusiv a Uniunii Avocaților.
Referindu-se la amendamentul care prevede ca trei membri din Comisia de Etică și Disciplină să fie desemnați din afara profesiei, ministra a explicat că aceștia nu vor fi funcționari publici și nici persoane afiliate politic, ci specialiști cu reputație ireproșabilă, selectați pe baza unui regulament elaborat în colaborare cu avocații.
„Un aspect important prevăzut în amendament este că selecția acestora se va face în baza unui regulament elaborat cu implicarea avocaților. Acest model, de principiu, este întâlnit și în practica altor state, cum ar fi Franța sau Suedia, potrivit unui studiu prezentat recent. Evident, majoritatea deciziilor o iau în continuare avocații. Diversificarea acestei comisii importante, prin reprezentanți diferiți, contribuie la transparentizarea activității acestora și este întâlnită și în alte profesii, inclusiv în rândul colegiilor din cadrul sistemului judecătoresc și al procuraturii. Înțelegem, totodată, specificul diferit al profesiei de avocat, care este o profesie liberală. Dar este o propunere care merită să fie analizată”.
Ministra Justiției și-a exprimat speranța că discuțiile vor continua și că avocații vor reveni asupra deciziei de grevă, în favoarea unor soluții negociate.
Marți, 15 iulie, a început greva generală a avocaților din Republica Moldova, programată să dureze până la desfășurarea Congresului Extraordinar al Avocaților, pe 25 iulie. Potrivit acestora, acțiunea reflectă, „îngrijorările profunde ale corpului profesional față de amenințările la adresa exercitării libere și independente a profesiei, precum și a autoadministrării acesteia”.
Totodată, Uniunea Avocaților i-a cerut președintei Maia Sandu să nu promulge legea. La rândul său, Președinția a anunțat că urmează să examineze proiectul de lege privind modificarea Legii avocaturii în termenul prevăzut de lege, de 14 zile, iar decizia va fi comunicată public. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova de purtătorul de cuvânt al instituției prezidențiale, Igor Zaharov.