Regional

Localitatea Cernoleuca - exemplu de dezvoltare locală durabilă

Un sat din raionul Dondușeni a devenit exemplu de dezvoltare locală durabilă. Este vorba despre Cernoleuca, localitate care, în ultimii ani, a beneficiat de investiții considerabile în infrastructură, educație și servicii sociale, prin programe guvernamentale și sprijin extern. Drumurile au fost asfaltate, iluminatul public extins, iar grădinița din sat a fost modernizată la standarde europene.

Drumurile din sat au fost modernizate și au fost amenajate trotuare, iar rețelele de iluminat public și alimentare cu apă au fost extinse.

„Ultimii patru ani, am beneficiat în jur de 32 de milioane de lei pentru reparația capitală a două drumuri. Drumul din partea de sus a satului, în lungime de 4 kilometri. Și drumul de un kilometru care leagă satul Cernoleuca de Climăuți, la fel în valoare de cinci milioane de lei”, a declarat primarul din Cernoleuca, Ala Mazureac.

Și clădirile publice au fost renovate. Școala, grădinița și chiar fosta clădire a colhozului au fost reabilitate și readaptate pentru a răspunde nevoilor comunității. Noua destinație a clădirii colhozului va fi una socială - un centru dedicat vârstnicilor.

„Fosta clădire „Cârmuirea colhozului” - pe care era necesar demult să o renovăm, dar din lipsă de surse nu am reușit până acum. Din bugetul local am alocat anul trecut 374 de mii și am schimbat acoperișul în toamnă, iar acum, în primăvară, au mai fost alocate 528 de mii pentru schimbarea geamurilor și ușilor interioare și exterioare”, a mai spus primarul localității.

Primăria din Cernoleuca a aplicat cu succes la mai multe ediții ale Programului Național „Satul European”, dar și la inițiative internaționale. Unul dintre cele mai de impact proiecte a fost construcția rețelei de apeduct.

„Am avut construcția apeductului în localitate, tot cu banii europeni, absolut tot satul este conectat la rețeaua de apeduct. Avem 900 de gospodării, doar doritorii nu s-au conectat, 600 de gospodării avem conectate la apeduct”, a precizat Ala Mazureac.

Sătenii sunt mulțumiți de schimbări:

„Schimbări sunt, drumurile, în primul rând. Pe unde mergea lumea și înota în noroi până la brâu, acum omul merge în încălțăminte albă. Lumină stradală s-a făcut, care nu era, trotuarul este făcut - nu era niciodată, școala a fost reparată, grădinița a fost reparată total”.

„Schimbările s-au simțit radical în ultimii ani. Mă bucură faptul că satul nostru s-a renovat. Mă bucur că avem apă, în ultimii ani apeductul s-a făcut la noi în sat și lumea este foarte bucuroasă”.

„Multe s-au construit, trotuare s-au construit, drumuri, lumină s-a pus, clubul se amenajează frumos. Este mai bine, mergem înspre bine. Altfel cum? Dacă lăsăm totul în urmă, viitor nu este”.

Un reportaj mai amplu despre localitatea Cernoleuca urmăriți duminică, de la ora 14:00, în cadrul emisiunii „Pământ și Oameni”, la Moldova 1.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult