Sport

"Leii din Hâncești" revin în forță

Adversarul echipei Milsami Orhei din Cupa Moldovei, formația Petrocub, la fel, se pregătește minuțios de reluarea sezonului competițional. "Leii din Hâncești" susțin că așteaptă prima partidă oficială din acest an cu sufletul la gură, iar confruntarea cu Milsami din sferturile de finală va fi una pe muchie de cuțit.

FC Petrocub
Sursa: FC Petrocub

"Așteptăm cu nerăbdare începutul, băieții sunt gata de luptă. Avem obiective clare atât în campionat, cât și în cupă. Nu va fi o simplă încălzire pentru partea a doua a sezonului. Acest meci va fi la fel de tensionat, ca și cel din campionat. Asta deoarece Cupa Moldovei este un trofeu și plus se poate de aisgurat și un loc în cupele europene. Cred că va fi o confruntare pe viață și pe moarte.", a declarat Alexei Savinov, antrenorul echipei Petrocub Hâncești

*"Mereu a fost o rivalitate între Petrocub și cei de la Milsami. Sunt sigur că va un meci tare pentru că toți vin după pauză și vor dori să arate de ce sunt în stare. Așa că se așteaptă o partidă tare.", a menționat Ioan-Călin Revenco, fotbalistul formației Petrocub Hâncești * La fel ca și celelalte cluburi moldovenești și Petrocub și-a întărit lotul. Echipa din Hâncești a semnat cu trei fotbaliști, fundașul Artiom Rozgoniuc, care a revenit astfel la club, mijlocașul Teodor Lungu, dar și internaționalul moldovean, mijlocașul ofensiv Nicky Cleșcenco.

"Căutam o variantă cu împrumut până la finalul acestui sezon și mi s-a părut interesantă această posibilitate. Desigur că avem șanse. Petrocub mereu se luptă pentru trofee. Atât în campionat, cât și în Cupă vom lupta pentru a cuceri trofeul. Mă simt bine, băieții m-au primit bine. Avem un colectiv puternic.", a declarat Nicky Cleșcenco, fotbalistul echipei Petrocub Hâncești

Petrocub Hâncești și Milsami Orhei se vor confrunta de două ori în decurs de o săptămână. După partida de sâmbătă din sferturile Cupei Moldovei, cele două formații vor juca și în Superliga moldovenească de fotbal pe 11 martie.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult