Cultură

Pe ritmuri de vals. La Palatul Național a fost inaugurat Festivalul Mărțișor

Celebrul vals vienez, de Johann Strauss a răsunat în debutul celei de-a 57 ediții a Festivalului Internațional „Mărțișor", care a avut loc în această seară la Palatul Național „Nicolae Sulac".

Concertul de inaugurare, cu genericul „Pastel" a fost transmis în direct la Moldova 2 și a inclus creații simfonice și corale, interpretate de orchestre profesioniste, dar și colective de tineri. În cadrul ediției curente, până pe 10 martie, vor fi prezentate 42 de spectacole muzicale, dintre care 25 - în raioane.

Invitații speciali al Festivalului sunt "Lăutarii" lui Nicolaie Botgros, formația "Zdob și Zdub", "Lupii" lui Calancea Band sau Irina Rimes. Printre spectatori a fost șefa statului, oficiali și reprezentanți ai ambasadelor.

Prezent la inaugurarea evenimentului, Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a anunțat că la ediția din acest an vor participa artiști din opt țări ale lumii.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult