Mii de pastile Ecstasy, ascunse într-un colet și depistate la punctul de trecere a frontierei Sculeni. Doi suspecți, reținuți

Doi bărbați din Republica Moldova au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de implicare într-o rețea internațională de contrabandă cu droguri de tip Ecstasy. Gruparea, formată din cetățeni ai Republicii Moldova, României și Spaniei, avea ramificații pe teritoriul Uniunii Europene și al Republicii Moldova și se ocupa cu introducerea în țară, în cantități angro, a comprimatelor interzise.
Polițiștii au oprit un microbuz de pe ruta Suceava – Orhei, imediat după ce acesta a trecut frontiera prin PTF Sculeni.
La percheziționarea unui colet neînsoțit, camuflat într-un filtru de aer, au fost depistate aproximativ 1.500 de comprimate Ecstasy, valoarea acestora depășind 500.000 de lei.
Potrivit anchetei, drogurile urmau să fie comercializate în locuri de agrement și prin intermediul aplicației „Telegram”.
Cei doi suspecți, cu vârste de 45 și, respectiv, 64 de ani, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 15 ani.