„Am fost rugat”. Fostul director al STISC spune de ce a demisionat din funcție

Fostul director al Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), Alexandru Corețchi, care a demisionat la sfârșitul lunii iunie curent, susține că „a fost rugat” să plece din funcție de către premierul Dorin Recean.
„Voi fi onest până la capăt și voi spune că într-o scurtă ședință cu domnul prim-ministru, am fost rugat să las, într-o săptămână, poziția. Pot să declar că mi-a mulțumit pentru lucrul pe care l-am făcut”, a declarat Corețchi într-o conferință de presă, susținută luni, 28 iulie.
Fostul director al STISC a mai anunțat că aderă la Blocul „Împreună”.
„Aici avem o viziune foarte clară: nu vom tolera abuzurile, vom încerca și vom depune toate eforturile ca societatea să fie bine informată, să nu fie lăsat loc de interpretări nici în cadrul Legislativului, nici la nivel de administrare, să nu fie nedreptățiți”, a punctat Alexandru Corețchi.
Solicitat de Teleradio-Moldova să comenteze declarația fostului director al STISC și motivele pentru care premierul Dorin Recean i-ar fi solicitat demisia, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, ne-a spus că va reveni ulterior cu un răspuns.
Alexandru Corețchi a condus Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică din anul 2023.
În prezent, conducerea STISC este asigurată, prin interimat, de către actualul director adjunct al instituției, Radu Vieru.
Autor: Valeria Cîrjeu, stagiară