Externe

Grecia, în doliu, după teribilul accident feroviar

Grecia caută răspunsuri după cel mai grav accident feroviar din istoria țării. Impactul ciocnirii dintre trenul de pasageri și cel de marfă a fost devastator. Cel puțin 44 de oameni au murit, alte câteva zeci de persoane au fost rănite. Premierul elen a promis o anchetă completă. Se presupune că accidentul ar fi fost cauzat de o eroare umană, spun anchetatorii. Un ministru a demisionat și șeful de gară responsabil pentru acel tronson a fost arestat, fiind acuzat că, din vina lui, cele două trenuri care veneau din sensuri opuse au ajuns pe aceeași linie. La Atena și Salonic au fost proteste. Sindicaliștii feroviari și cei de la metrou au anunțat grevă de 24 de ore.

Furie în Grecia! Altercații dintre protestatari și forțele de ordine au avut loc la sediile companiei de transport feroviar din Atena și Salonic. Oamenii au aruncat cu pietre și au aprins focuri în stradă, iar polițiștii au răspuns cu gaze lacrimogene.

Între timp, au apărut imagini video cu momentul coliziunii, în care cele două trenuri s-au izbit frontal. Fiecare avea o viteză de 160 de kilometri pe oră, în momentul în care trenul cu 350 de oameni la bord a ajuns pe aceeași linie cu cel de marfă. Locomotivele au fost distruse, iar mecanicii au murit pe loc. Vagoanele au luat foc, iar temperatura din interior a ajuns la 1.300 de grade Celsius.

„Am auzit un zgomot puternic, după care au urmat zece secunde de coșmar. A fost panică, haos. Ne-am răsturnat, a izbucnit incendiul, geamurile s-au spart, oamenii țipau, iar unii erau blocați. Era panică și flăcări peste tot”.

„Am sărit din vagon, după care am văzut cel mai grav accident din viața mea. Trenul se îndoise la 90 de grade, vagonul atârna în aer, totul era în flăcări”.

„A fost exact ca un cutremur. După coliziune, împreună cu alți oameni, am început să salvăm femeile și bătrânii din vagoane”, spun oamenii.

În memoria celor decedați, în Grecia s-a declarat trei zile de doliu național.

„Experții independenți investighează cauzele accidentului și motivul întârzierii. Cei responsabili vor fi trași la răspundere. Statul va fi alături de familiile victimelor. Vom face tot ce ne stă în puteri ca să ne asigurăm că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată”, a declarat Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul republicii elene.

Câteva zeci de persoane rămân în spitale cu diverse traume, unele sunt în stare gravă. Mai mulți voluntari au așteptat ore în șir pentru a dona sânge. Echipajele de urgență continuă să lucreze la evacuarea vagoanelor distruse, care rămân pe marginea șinelor. Sunt persoane dispărute, iar unii pasageri vor putea fi identificați prin probele ADN.

Citește mai mult