Nicu Popescu, despre negocierile de aderare la UE: „Obiectivul nostru este să ne facem toate temele pentru acasă până la sfârșitul acestui an”
Următoarele etape în relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană vor fi determinate de două lucruri - de capacitatea noastră de reformare dar și de voința politică, discuțiile și dinamica din interiorul UE. Declarația a fost făcută în această seară de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul emisiunii „În context” de la postul public de televiziune. Oficialul a reiterat că autoritățile își doresc ca până la sfârșitul acestui an să îndeplinească cele 9 recomandări ale Comisiei Europene.
„Evident, noi trebuie să ne facem temele pentru acasă, dar deschiderea negocierilor de aderare, semnarea tratatului de aderare, ulterior aderarea la Spațiul Shenghen sau aderarea la Zona Euro, de fiecare dată vom trece prin aceste etape prin care noi ne facem tema pentru acasă, iar ulterior statele membre adoptă următoarea etapă în relația cu UE. Eu nu vă pot spune exact care va fi situația din interiorul UE, care vor fi deciziile luate de UE, dar obiectivul nostru este absolut clar, să ne facem absolut toate temele pentru acasă până la sfârșitul anului acesta”.
Șeful de la Externe a mai accentuat că în curând la Minister își vor începe activitatea 20 de angajați noi, iar majoritatea dintre ei vor lucra pe dosarele de aderare la UE.
„Avem o insuficiență mare de specialiști. Toate instituțiile sunt în acest efort de identificare, angajare, motivare a acelor oameni care în următorii ani ne vor aduce în UE prin reformele pe care le vor implementa. La Ministerul de Externe chiar zilele acestea va veni prima echipă de diplomați recent angajați”.
Nicu Popescu a mai declarat că în pofida dificultăților din acest an, a impactului dramatic al războiul asupra țării noastre, s-a reușit pe avansarea dosarelor „cruciale” pentru țara noastră. În acest sens, ministrul a menționat importanța parteneriatelor internaționale. Datorită acestor „prietenii” Republica Moldova a fost în stare să-și asigure cetățenii cu energie electrică și căldură.
„Ne ajută să deschidem piețele deschise, mai accesibile pentru producători, astfel încât să putem asigura în continuare locurile de muncă, veniturile cetățenilor. (...). Am reușit să stocăm gaze naturale în România și Ucraina, am reușit să achiziționăm aceste gaze naturale pentru a trece peste această iarnă fără probleme, inclusiv, datorită sprijinului financiar al partenerilor noștri. Am avut o line de creditare de la BERD. Am reușit datorită partenerilor noștri europeni să reducem costul pentru cetățenii noștri prin aceste subvenții de la Comisia Europeană care au fost anunțate de mai multe ori”.
Pe 3 martie se împlinește un an de la depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Pentru a deschide negocierile de aderare, țara noastră trebuie să îndeplinească 9 condiționalități înaintate de Comisia Europeană. Printre cele mai importante sunt reformarea justiției și dezoligarhizarea. În toamnă anului 2023, Comisia va publica și „pachetul de extindere”, care va conține și raportul de progres pe Republica Moldova.