Estul Australiei, sub nămeți: orașe izolate, case fără curent electric

Mai multe regiuni din estul Australiei au fost lovite de vreme severă în weekend, cu ninsori abundente, averse și vânt puternic care au provocat cea mai puternică furtună de zăpadă inregistrată în ultimele decenii.
Părți din New South Wales și Queensland au fost lovite sâmbătă, 2 august, de cele mai abundente ninsori din ultimii 10-20 de ani, scrie aktual24 cu referire la Reuters.
În New England au căzut până la 50 cm de zăpadă, inclusiv în orașele Armidale și Guyra, provocând perturbări de trafic pe scară largă și izolând unele comunități.
O tânără a fost dată dispărută după ce a fost luată de apele crescute in urma inundațiilor sâmbătă noaptea, a anuntat poliția. Căutările ei sunt în curs de desfășurare. Zeci de mii de case au rămas fără curent electric peste noapte și au fost efectuate peste 1.455 de apeluri de urgență legate de furtună, au declarat autoritățile.
Deși situația a început să se îmbunătățească duminică, numeroase avertizări de inundații și furtuni rămân în vigoare. Experții avertizează că unele comunități ar putea rămâne izolate mai multe zile. Potrivit șefului serviciilor de urgență, Ian Robinson, majoritatea precipitațiilor ar trebui să scadă treptat.
Potrivit sursei, sâmbătă, 2 august, a nins pentru prima dată în mulți ani în Australia. Sudul statului Queensland și statul New South Wales au fost acoperite de un front de aer rece.
Acestea sunt de obicei locuri însorite și uscate, relateaza The Guardian. Publicația notează că mulți adulți, ca să nu mai vorbim de copii, au văzut zăpada pentru prima dată în viața lor.
Pe de altă parte, Miriam Bradbury, meteorolog principal la Biroul de Meteorologie din Australia, a declarat că ninsorile extinse sunt „puțin neobișnuite”, dar nu fără precedent.
Între timp, estul statului New South Wales s-a confruntat cu ploi sporadice, furtuni și averse abundente, cu cantități de precipitații între 80 mm și 100 mm în unele zone din Hunter și Mid-North Coast.
„Unele dintre cele mai mari cantități înregistrate în cele 21 de ore până la ora 6 dimineața duminică includ: 137 mm la Bulladilla, 133 mm la Carey’s Peak, 112 mm la Crawford, 100 mm la Bowraville și 99 mm la Cessnock”, a precizat Bradbury.
Pe lângă ploi și ninsoare, vânturi puternice au măturat coasta de est, cu rafale periculoase înregistrate în mai multe locații.
Rafalele de vânt au atins până la 104 km/h la Nobby’s Head, 96 km/h la aeroportul din Kempsey, 93 km/h la Cabramurra (în sud-estul statului) și 80 km/h la aeroportul din Sydney.
Bradbury a mai precizat că avertizările de vreme severă rămân în vigoare pentru anumite regiuni ale statului New South Wales, inclusiv rafale de vânt periculoase așteptate în Tablelands centrale și nordice, pe coasta de nord-est și în districtele Mid-North Coast.