Regional

Primarii din nordul țării, implicați în procesul de integrare europeană prin proiectul „Europa acasă”

Proiectul „Europa acasă: Rolul autorităților locale în avansarea integrării europene” a ajuns și în nordul țării. Sesiunea de informarea este organizată pentru a încuraja primarii să identifice și să propună modalități concrete prin care administrațiile pot sprijini procesul de integrare europeană.

În raionul Soroca, sunt în derulare 65 de proiecte în prezent. Alte 34 au fost finalizate prin programul „Satul European 1” și „Satul European Expres”. În satul Bădiceni, este implementat în prezent un proiect privind aprovizionarea cu apă potabilă a localității, de care va beneficia în jur de 350 de gospodării.

„E foarte greu fără apă. Sunt cazuri că se duc și o cumpără din deal de la turn ca să aibă și pentru animale, și pentru păsări”.

„E foarte greu, din cauza că nu era apă în fântână la noi și trebuia să aducem din mahala”.

„Au început să sece fântânile cu vreo patru-cinci ani în urmă și, dacă avem apeductul vechi construit în 2008, jumătate din sat este conectat la apeduct, cealaltă jumătate va fi conectată până pe 19 septembrie. Trebuie să fie conectate 350 de gospodării”, a menționat primarul satului Bădiceni, Soroca, Marin Avornicița, la Moldova 1.

Un număr de 50 de primari din raioanele Soroca, Drochia și Florești au participat la sesiunea de informare, unde organizatorii au subliniat rolul esențial al autorităților locale în atingerea obiectivelor principale ale țării - buna guvernare, creșterea calității serviciilor publice, precum și apropierea de standardele europene.

„În modul acesta, mai facem și schimb de informații, mai facem schimb de experiență, care ne ajută să aplicăm la noi proiecte europene. În localitatea pe care o administrez, în prezent sunt trei proiecte în derulare”, a spus Victoria Andriuța, primară în localitatea Șeptelici, raionul Soroca.

„În satul Sofia, avem proiecte cum ar fi „Satul European Expres”. Am extins rețelele electrice. Satul European 2 - construcția și reconstrucția gimnaziului din localitate cu termoizolarea pereților. Am construit un post de pompieri”, a afirmat primarul satului Sofia, Drochia, Veaceslav Magaleas.

Organizatorii au subliniat contribuția autorităților locale la procesul de negociere cu Uniunea Europeană, responsabilitățile în implementarea standardelor europene, inclusiv accesarea fondurilor prin instrumente de preaderare.

„Suntem la o primă activitate din cadrul proiectului. Un proiect care va fi implementat în Republica Moldova pe o durată de patru ani. Un accent deosebit în cadrul proiectului va fi pus pe capacitarea administrației publice locale, inclusiv participarea cetățenească”, a subliniat Patricia Varzari, coordonatoarea proiectului „PACE Local”.

„Este foarte important ca primarii să fie informați bine, ca să se poată orienta. În ceea ce privește fondurile europene, vreau să vă spun că autoritățile publice locale, primarii, sunt într-o căutare permanentă de fonduri, pentru că dezvoltarea localităților noastre este posibilă doar prin accesarea acestor fonduri”, a declarat directorul executiv la Congresul Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui.

Sesiunile „Europa acasă: Rolul autorităților locale în avansarea integrării europene” continuă în alte raioane și încurajează primarii să devină promotori activi ai reformelor.

Angelina Caldare

Angelina Caldare

Autor

Citește mai mult