Justiție

Reacții: Opoziția prorusă, de partea condamnatei Guțul, în timp ce experții vorbesc despre „o lecție” pentru descurajarea corupției electorale

Reuters
Sursa: Reuters

Condamnarea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, la șapte ani de închisoare, în dosarul care vizează finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, reprezintă „o lecție” pentru toți cei care acceptă bani de la gruparea criminală Șor pentru a destabiliza situația din R. Moldova, dar și o confirmare a faptului că reformele demarate în domeniul justiției încep să funcționeze, susțin experții. Partidele proruse și autoritățile de la Moscova, însă, se poziționează de partea bașcanei și acuză guvernarea de la Chișinău de „persecutarea opoziției”.

„Mesaj foarte clar” pentru rețeaua Șor

Sentința dictată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe numele Evgeniei Guțul, demonstrează că reformele inițiate în domeniul justiției încep să funcționeze, a comentat directoarea de program de la Centrul pentru Resurse Juridice, Carolina Bagrin.

„Ne uităm că acest proces a durat doi ani și patru luni. Bun, nu e rapid, dar nici nu putem vorbi despre o tergiversare foarte mare. Ceea ce vedem noi, din afară, este o acțiune fermă de a contracara aceste activități ilegale de finanțare a partidelor, care reprezintă o amenințare la adresa integrității proceselor democratice. Vedem acest lucru ca ceva pozitiv, că funcționează toate aceste reforme care au fost luate pentru contracararea acestui fenomen”, a declarat Carolina Bagrin, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Și analistul politic Anatol Țăranu este de părere că această sentință de condamnare pe numele Evgheniei Guțul se înscrie în eforturile R. Moldova de a contracara tentativele grupării Șor de a destabiliza situația în Republica Moldova, inclusiv în preajma alegerilor parlamentare. Sursa citată anticipează „o activitate intensă” a avocaților bașcanei în instanțele ierarhic superioare.

„Se transmite un mesaj foarte clar tuturor celor care intenționează să activeze mai departe în această rețea (a grupării Șor, gestionate de la Moldova – n.r.). Răsplată va veni inevitabil și toți cei care sunt implicați, pentru bani, în susținerea acestei grupări Șor trebuie să știe că rezultatele sau, mai bine zis, răsplată va fi mult mai mare decât banii pe care ei îi obțin de la Sor. Concluzia, pe de-o parte, va duce la consolidarea nucleului dur al alegătorilor pro-Moscova, dar, în același timp, va disemina o anumită zonă a moderaților care, indiscutabil, după această sentință nu au cum să voteze cu forțele promoscovite”, a punctat Anatol Țăranu, la Radio Moldova.

Potrivit corespondentului BBC, Sviatoslav Khomenko, cazul bașcanei Evgheniei Guțul este „primul” finalizat în ceea ce privește acuzația de finanțare ilegală a partidelor politice din R. Moldova și în care acuzatul este „o figură de frunte”, nu „un alegător obișnuit” ce și-a vândut votul pentru câteva sute de euro. Totuși, sursa precizează că verdictul pe numele bașcanei Evghenia Guțul are mai multe dimensiuni, inclusiv juridică și politică.

„Sentința pe numele Evgheniei Guțul nu poate fi tratată izolat de alegerile parlamentare din Republica Moldova, programate pentru sfârșitul lunii septembrie. Pe harta politică a Moldovei, Guțul este o figură vizibilă, dar nu deosebit de influentă. Guțul poate fi percepută mai degrabă ca un „avatar” al oligarhului Ilan Șor, care se ascunde la Moscova și căruia autoritățile moldovene i-au atribuit (încă o dată) rolul de geniu malefic al scenei politice în actuala campanie electorală”, a punctat corespondentul BBC.

Moscova acuză „o comandă politică”

Expertul în politici de securitate, Andrei Curăraru, a ținut să precizeze că Evghenia Guțul a fost condamnată „pentru că a semnat acte false, a acceptat bani ilegali din Rusia și a ajutat rețeaua Șor să cumpere putere”, nu pentru că „este bașcan al Găgăuziei, mamă a doi copii sau manichiuristă ajunsă politician”.

„Dosarul penal a fost deschis în 2022, când autoritățile au descoperit o schemă de finanțare ilegală a campaniei lui Guțul. Bani în numerar, veniți din Federația Rusă, au fost împărțiți prin „donatori fictivi”. Documentele erau falsificate, iar beneficiarii — membri ai rețelei Șor, mulți deja cercetați penal”, a arătat Curăraru.

Potrivit expertului, sentința pe numele Evgheniei Guțul este mai mult decât aplicarea unei pedepse pentru o „campanie murdară”, fiindcă scoate la iveală „influență rusă directă într-o regiune-cheie a Republicii Moldova”.

„Găgăuzia nu era scopul. Era un instrument. Guțul a fost impusă de Ilan Șor, cu bani rusești, pentru a controla o zonă strategică în sudul țării. Prin ea, Moscova obținea un cap de pod politic pe teritoriul unei țări candidate la UE”, a spus Curăraru.

De altfel, purtătorul de cuvânt al Președinției ruse, Dmitri Peskov, a reacționat la verdictul dictat de instanța de la Chișinău, spunând că acesta ar fi „motivat politic”, mesaj preluat imediat de presa și canalele de Telegram loiale Kremlinului.

Și purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a opinat că Evghenia Guțul ar fi fost condamnată „ilegal”, iar „regimul Sandu aruncă oameni în închisoare”.

Mesaje de susținere pentru Evghenia Guțul au lansat și liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, al Partidului Inima Moldovei, Irina Vlah, precum și al Partidului Viitorul Moldovei, Vasile Tarlev.

„Tot ce a putut realiza justiția reformată a Maiei Sandu e să condamne la șapte ani cu executare o femeie, o mamă, un lider de administrație locală, ales de popor. (...) Trăim într-un stat autocrat condus de indivizi lipsiți de empatie și de grijă pentru oameni și popor. La 28 septembrie, vom salva țara de ei”, a comentat Igor Dodon.

„Decizia în dosarul Evgheniei Guțul, bașcanul Autonomiei Găgăuze, este una motivată politic, iar întregul proces a fost o farsă, care a arătat încă o dată adevărata atitudine a guvernării față de justiție, care a devenit o bâtă politică în mâinile Partidului Acțiune Solidaritate (PAS). (...) Cerem guvernării să înceteze persecutarea opoziției, distrugerea democrației și sfidarea statului de drept. Dacă PAS nu-și va revizui atitudinea față de cei care au alte opinii și viziuni politice, va trebui să-și asume consecințele, care pot fi destul de dure”, a amenințat Irina Vlah.

Și Vasile Tarlev a criticat dur sentința de șapte ani de închisoare pronunțată împotriva bașcanei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul.

„Evghenia Guțul nu este o infractoare, ci o deținută politică. Dosarul ei este fabricat, la fel ca zeci de alte dosare intentate împotriva opoziției. Nu este o luptă împotriva corupției — este o luptă împotriva celor care gândesc diferit. (...) Cerem revizuirea imediată a dosarului Evgheniei Guțul. Republica Moldova trebuie salvată de acest abuz total!”, a exclamat Vasile Tarlev.

Partidele proeuropene cer pedepse pentru „trădarea intereselor naționale”

Nu toate partidele de opoziție o văd pe Evghenia Guțul, fostă activistă a partidului declarat neconstituțional, drept „victimă” a actualei guvernări. Blocul „Împreună” consideră că orice infracțiune împotriva democrației, orice act de corupție electorală și de finanțare ilegală a partidelor politice, în special de către crima organizată, trebuie sancționată în strictă conformitate cu legea penală.

Totodată, Partidul Național Moldovenesc (PNM) arată că sentința de 7 ani de închisoare aplicată bașcanei autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, este „o lecție clară pentru toți cei care acceptă bani de la gruparea criminală condusă de Ilan Șor și care servesc interesele Federației Ruse în Republica Moldova”.

„Corupția, trădarea intereselor naționale și colaborarea cu structurile politice aflate în slujba Moscovei nu vor rămâne nepedepsite”, menționează PNM.

Șapte ani de închisoare și confiscarea a 40 de milioane de lei

Amintim că bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată, pe 5 august, la șapte ani de închisoare, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, găsind-o vinovată pentru acceptarea cu bună-știință a finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, în interesul partidului și al unui concurent electoral.

În același dosar a fost condamnată la șase ani de închisoare și secretara fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan.

Potrivit sentinței pronunțate de instanță, condamnatele au coordonat curse secrete cu bani din Rusia, au instruit colegii să mascheze fondurile prin donații fictive și au organizat proteste masive în Chișinău, unde mii de participanți au fost plătiți cu bani ilegali.

Instanța a dispus confiscarea a peste 40.905.637 de lei din contul Evgheniei Guțul și 9.748.425 de lei de la Svetlana Popan, bani utilizați pentru comiterea infracțiunilor. Acestora le-au fost interzise activitățile în partide politice și în domeniul financiar-contabil, pentru o perioadă de 5 ani.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult