Nicu Popescu, întrevedere cu ambasadorii țărilor UE acreditați la Chișinău
Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene acreditați la Chișinău, în contextul împlinirii unui an de la depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).
În debutul discuției, oficialii au trecut în revistă principalele realizări din ultimul an ale țării Republicii Moldova.
„Le-am mulțumit partenerilor europeni pentru suportul acordat Republicii Moldova în aspirația ei de a deveni membru al UE. De asemenea, i-am informat pe ambasadorii UE despre progresele înregistrate pe segmentul de implementare a celor nouă recomandări ale Comisiei Europene și alinierea la acquis-ul comunitar. Am subliniat faptul că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cea mai bună modalitate de a ne asigura pacea, stabilitatea și prosperitatea”, a declarat Nicu Popescu.
Totodată, potrivit MAEIE, diplomații au discutat și despre pregătirile pentru summitul Comunității Politice Europene care va avea loc în luna iunie la noi în țară, fiind o dovadă a angajamentului ferm al Republicii Moldovei de a sprijini obiectivul comun al unei Europe pașnice și stabile.