Economic

Aprobat de Guvern: tinerii angajați în sectoare strategice vor primi o indemnizație lunară de 3.000 de lei

traininguri.ro
Sursa: traininguri.ro

Tinerii din R. Moldova vor beneficia de o indemnizație lunară neimpozabilă în valoare de trei mii de lei, dacă se angajează pentru prima dată în domeniile strategice ale țării, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Guvern în ședința din 6 august.

„Acest proiect pune în aplicare Legea pentru modificarea unor acte normative - indemnizația acordată tinerilor angajați pentru prima dată în industrii de importanță strategică, care a fost adoptată de Parlament la finalul lunii iunie și a intrat în vigoare pe 3 august. Inițiativa a fost lansată de președinta Maia Sandu și reprezintă un efort comun al Parlamentului, al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației și Cercetării, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și Agenției de Guvernare Electronică. Noi, prin acest program, descriem implementarea noului mecanism de sprijin pentru tineri, care oferă o indemnizație lunară neimpozabilă de 3.000 de lei timp de 12 luni”, a explicat viceprim-ministra Doina Nistor, ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, la ședința Guvernului.

Ministra a subliniat că sprijinul financiar va fi oferit tinerilor angajați pentru prima dată într-unul din cele șapte sectoare prioritare pentru Republica Moldova, fiind vorba de industria electronică, construcția de mașini, textile, industria alimentară, producția de materiale de construcții, sectorul creativ și cel farmaceutic.

Aceste domenii au deja o contribuție semnificativă la dezvoltarea industrială și la creșterea exporturilor, susținând tranziția Republicii Moldova către o economie competitivă, axată pe produse și inovație.

Totodată, vicepremierul a precizat că programul va fi complet digitalizat prin platforma EVO: tinerii vor deveni eligibili imediat după angajare, iar angajatorii vor transmite lunar rapoartele IPC și IRM. Deciziile de acordare a indemnizațiilor vor fi generate automat, iar plățile vor fi efectuate lunar, fără birocrație.

Potrivit documentului, pentru a beneficia de indemnizația lunară de 3.000 de lei, tinerii trebuie să aibă vârsta de până la 35 de ani, să fie angajați cu un contract de muncă pe normă întreagă și să dețină un act de studii de cel puțin nivelul 3, echivalent cu absolvirea unui colegiu.

Doina Nistor a declarat că, până la sfârșitul anului, se estimează că aproximativ 4.000 de tineri vor beneficia de acest program, în contextul în care, în fiecare an, în jur de 18.000 de absolvenți finalizează studiile. Astfel, prin această inițiativă, Guvernul își propune să sprijine integrarea lor în câmpul muncii, în domeniile pentru care s-au specializat. Totodată, autoritățile urmăresc, prin aceste măsuri, valorificarea competențelor dobândite și consolidarea unei forțe de muncă calificate în sectoarele strategice ale economiei.

„Este o investiție în viitorul tinerilor și în dezvoltarea unei economii moderne aici, la noi”, a subliniat Doina Nistor.

Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a R. Moldova, a salutat inițiativa.

„Este un program foarte bun, un sprijin real pentru industriile care, în prezent, se confruntă cu un deficit de forță de muncă tânără. Acest demers poate oferi un impuls important dezvoltării economice a țării”, a declarat Sergiu Harea, la ședința Guvernului.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult