Politic

Discuții Nosatîi - Pietrowicz: R. Moldova și SUA vor aprofunda colaborarea în domeniul apărării

Facebook: U.S. Embassy Moldova
Sursa: Facebook: U.S. Embassy Moldova

R. Moldova și SUA vor aprofunda relațiile de colaborare în domeniul apărării. Angajamentul a fost reiterat joi, 7 august, la întrevederea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, și Însărcinatul cu Afaceri la Ambasada SUA în R. Moldova, Nick Pietrowicz, aflat la început de mandat. Întrevederea a avut loc la sediul Ministerului Apărării.

Oficialii au discutat despre despre proiectele comune derulate în contextul modernizării Armatei Naționale, precum și despre perspectivele de consolidare a parteneriatului strategic în vederea menținerii păcii și stabilității în regiune.

Ambasada SUA la Chișinău a arătat într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare că întâlnirea a avut loc în contextul parteneriatului de lungă durată dintre R. Moldova și statul american Carolina de Nord, o „colaborare de referință în sprijinul modernizării sistemului de apărare”.

Ministrul Nosatîi l-a felicitat pe Nick Pietrowicz cu ocazia desemnării în noua funcție, urându-i succes în activitatea diplomatică din R. Moldova.

Amintim că Nick Pietrowicz și-a început recent activitatea de Însărcinat cu Afaceri la Ambasada Statelor Unite ale Americii în R. Moldova.

Anterior, în perioada dintre anii 2008 și 2011, Nick Pietrowicz a activat la Ambasada SUA la Chișinău în calitate de ofițer regional de securitate.

Acum un an, Armata Națională a recepționat un lot de echipamente medicale și de apărare non-letale din partea Guvernului SUA. Ajutorul a fost livrat de către Guvernul SUA, în contextul desfășurării exercițiului „Scutul păcii” - un exercițiu care se desfășoară începând cu anul 2009.

Și în 2023, Armata Națională a recepționat un lot de asistență din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii, în valoare de peste 3 milioane de dolari.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult