Zelenski: „Ucrainenii nu își vor dărui pământul ocupantului”

„Răspunsul la problema teritorială a Ucrainei este deja prevăzut în Constituția Ucrainei. Nimeni nu va renunța la aceasta și nimeni nu va putea renunța. Ucrainenii nu își vor dărui pământul ocupantului”, a declarat, în mesajul video de sâmbătă dimineață, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, citat de Deutsche Welle.
Declarația sa a venit în ajunul unei posibile întâlniri în Marea Britanie a reprezentanților Ucrainei, SUA și mai multor țări europene, pentru a elabora o poziție comună înaintea summitului dintre Donald Trump și Vladimir Putin, programat pe 15 august, în Alaska.
Zelenski a subliniat, de asemenea, că Ucraina „este pregătită pentru soluții reale, care pot aduce pacea”. Orice alte soluții, în opinia sa, „nu vor aduce nimic”. „Sunt soluții moarte, care nu vor funcționa niciodată”, a adăugat el, menționând că Rusia trebuie să fie cea care să pună capăt războiului.
În cadrul unei teleconferințe din 6 august cu Zelenski și mai mulți lideri europeni, Trump i-a informat despre rezultatele întâlnirii lui Witkoff cu Putin, scria publicația Axios. Inițial, Witkoff ar fi susținut că Putin a fost de acord să pună capăt războiului dacă Ucraina va ceda Moscovei regiunile Luhansk și Donețk, precum și Crimeea anexată. Totuși, în următoarea discuție, susțin sursele publicației, Witkoff a precizat că este vorba despre înghețarea pozițiilor pe actuala linie a frontului din regiunile Zaporojie și Herson, ceea ce, printre altele, ar însemna controlul Federației Ruse asupra centralei nucleare de la Zaporojie, precizează Deutsche Welle.
CITIȚI ȘI:
- Trump: Putin ar putea accepta negocieri pentru încetarea focului, dacă se discută schimbul de teritorii
- Putin intenționează să-i ceară lui Trump recunoașterea teritoriilor ocupate ale Ucrainei în schimbul retragerii trupelor din alte regiuni
- „Există anumite semnale”: O pauză în războiul din Ucraina ar putea fi aproape, susține Donald Tusk