Fostul deputat comunist Sergiu Stati, condamnat pentru îmbogățire ilicită: venituri ilegale de aproape 2 milioane de lei

Fostul deputat comunist și ex-ambasador cu misiuni speciale, Sergiu Stati, a fost condamnat, pe 14 august, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru îmbogățire ilicită. Instanța i-a aplicat o amendă de 450.000 de lei și l-a privat de dreptul de a deține funcții publice timp de 12 ani.
Potrivit probatoriului, în perioadele în care a deținut funcțiile de deputat și ambasador cu misiuni speciale – între februarie 2014 și iulie 2019 – Stati ar fi acumulat bunuri a căror valoare a depășit cu aproape două milioane de lei veniturile legale. Este vorba de apartamente, un automobil, alte bunuri de valoare, precum și sume importante de bani nedeclarate.
„S-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit”, se menționează în comunicatul instanței.
Pentru garantarea plății amenzii de 450.000 de lei și a confiscării speciale, în sumă de aproape două milioane de lei, instanța a menținut sechestrul pe jumătate dintr-un apartament cu suprafața de 105,8 metri pătrați, evaluat la peste 1,42 de milioane de lei, precum și pe sumele de 44.800 de euro și 34.900 de dolari, transmise spre administrare Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul Centrului Național Anticorupție.
„Statul trebuie să recupereze bunurile rezultate din infracțiune, precum și orice venituri obținute din valorificarea acestora”, precizează Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Fostul legislator, Sergiu Stati, a declarat pentru Moldpres că decizia magistraților este „abuzivă” și a anunțat că o va ataca la Curtea de Apel Centru.