FT: Putin i-a spus lui Trump că forțele ucrainene trebuie să părăsească Donețkul, dar în alte regiuni este dispus să „înghețe” frontul

Vladimir Putin a propus, în cadrul negocierilor cu Donald Trump, să fie „înghețată” linia frontului în regiunile Zaporojie și Herson, cu condiția ca armata ucraineană să părăsească întreg teritoriul regiunii Donețk, scrie publicația Financial Times (FT), citată de BBC News.
Aceasta nu a fost singura condiție: ar trebui îndeplinite și alte cerințe principale ale lui Putin, legate de „eliminarea cauzelor principale” ale conflictului, precizează sursa citată.
Cauzele principale, conform Kremlinului, includ structura politică care s-a format în Ucraina supă 2014, dorința acesteia de integrare în Uniunea Europeană și NATO, precum și consolidarea puterii Forțelor Armate Ucrainene.
Sâmbătă, Trump a transmis această propunere în cadrul convorbirilor telefonice cu președintele Ucrainei și cu lideri europeni.
Rusia ocupă aproximativ 70% din teritoriul regiunii Donețk, însă pe restul teritoriului se află zone fortificate și noduri logistice importante.
Nastoiashee Vremea scrie, cu referire la surse ale FT, familiarizate cu poziția lui Zelenski, că președintele ucrainean nu va accepta cedarea Donețkului, dar este dispus să discute problema teritorială într-o întâlnire cu Trump la Casa Albă, pe 18 august.
CITIȚI ȘI: