Selecționerul echipei de tineret „sub 21 de ani" a anunțat lotul de jucători pentru partidele cu Irlanda și Slovacia

Selecționerul Sergiu Cebotari a anunțat lotul reprezentativei de tineret „sub 21 de ani” a Republicii Moldova pentru meciurile oficiale cu Irlanda și Slovacia. În vederea partidelor din cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal din anul 2027, antrenorul echipei tinerilor „tricolori" a convocat 24 de fotbaliști.
Dintre aceștia, 4 evoluează la echipe de club din Europa și America de Nord. Mihail Gherasimencov este legitimat la gruparea canadiană FC Cavalry, iar recent a marcat un gol într-o partidă din prima divizie a acestei țări. Sergiu Cebotari mizează, deasemeni, pe 20 de jucători din campionatul intern.
Fiecare echipă de pe prima scenă a fotbalului moldovenesc are cel puțin un jucător convocat. Ex-campioana Petrocub Hâncești este reprezentată de portarul Victor Dodon, mijlocașul Cristian Păsculuță plus atacanții Mihai Lupan și Nicolae Rotaru. Ultimii doi au impresionat în prima rundă preliminară a Ligii Conferințelor UEFA, iar acum se află într-o ușoară scădere de formă.
După ce a fost în lotul primei reprezentative pentru meciurile din luna iunie, Ștefan Bîtcă, mijlocașul ofensiv al formației Zimbru Chișinău, se află în lotul selecționatei de tineret „sub 21 de ani”. Jucătorul de 19 ani a fost accidentat în ultima perioadă, însă acum este apt de joc. Bîtcă poate evolua în etapa a 10-a, când în derby-ul capitalei, „galben-verzii” vor primi replica concidatinei Dacia-Buiucani.
Reamintim că „tinerii tricolori” vor juca, luna viitoare, alte două meciuri din cadrul preliminariilor Campionatului European din anul 2027. Pe 4 septembrie - cu Irlanda și 5 zile mai târziu - în compania Slovaciei. Ambele partide se vor juca pe stadionul municipal din Nisporeni, începând cu ora 19.