Sezon de vânătoare deschis: împușcăturile, interzise pe o distanță de un km de la frontiera de stat și pe timp de noapte

Sezonul de vânătoare a fost deschis pe 15 august și se va desfășura până pe 31 martie 2026. Vânătoarea în zona de frontieră este permisă doar în baza unui aviz, care poate fi obținut online, și a unui act de identitate. De asemenea, vânătorii trebuie să respecte reguli stricte.
Vadim Sorbalo, șeful adjunct al Direcției regim și ordine publică de la Poliția de Frontieră, a declarat la Radio Moldova că permisul în baza căruia este permisă vânătoarea în zonele de frontieră poate fi obținut prin intermediul serviciului online „e-Permis”, disponibil pe pagina web a instituției. Acesta este obligatoriu pentru toți vânătorii, precum și pentru rezidenții din zona de frontieră.
Atunci când se află în sectorul de frontieră, vânătorul trebuie să respecte limitele acestuia și perioada de timp indicată în aviz. Intrarea legală în zonele de frontieră cu scop de vânătoare se face în baza avizului Poliției de Frontieră și a unui act de identitate.
„Vânătoarea este interzisă pe o distanță de o mie de metri de la frontiera de stat. De asemenea, tragerea cu arma și urmărirea animalelor peste frontiera de stat sunt interzise. Totodată, vreau să subliniez că vânătoarea în zona de frontieră este permisă numai în perioada luminoasă a zilei”, a precizat Vadim Sorbalo în emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.
De asemenea, posesorul avizului este obligat să informeze responsabilii sectorului Poliției de Frontieră în raza căruia se desfășoară vânătoarea despre începerea și finalizarea ședințelor de vânătoare, precum și despre anumite incidente, dacă au avut loc.
Sorbalo a menționat că persoanele care încalcă regulile stabilite pentru zona de frontieră sau regulile de vânătoare riscă răspundere contravențională sau chiar penală.
Autor: Valeria Cîrjeu, stagiară