Zelenski așteaptă schița garanțiilor de securitate occidentale pentru Ucraina, după care vrea să se întâlnească cu Putin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că așteaptă să primească în 7-10 zile din partea aliaților săi occidentali liniile generale ale garanțiilor de securitate pe care sunt dispuși să le ofere Ucrainei, după care va încerca să obțină o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin pentru a negocia încheierea războiului, relatează Agerpres, cu referire la AFP.
Într-o declarație acordată unui grup de jurnaliști, Zelenski a subliniat că dorește în primul rând să înțeleagă „arhitectura garanțiilor de securitate” occidentale pentru Ucraina.
După întâlnirile avute luni la Casa Albă cu președintele american Donald Trump, la care au participat și lideri europeni, Zelenski a declarat atunci că în aproximativ 10 zile aliații țării sale vor pune pe hârtie forma pe care ar putea să o ia garanțiile de securitate. El a confirmat acum acest orizont de așteptare, menționând 7-10 zile.
Apoi, după ce Kievul va fi primit această schiță a garanțiilor de securitate, „ar trebui să avem o reuniune bilaterală într-o săptămână sau două” cu președintele rus Vladimir Putin, așa cum dorește și Trump, a continuat președintele ucrainean. Ulterior, a indicat Zelenski, în funcție de rezultatele acestei întâlniri bilaterale, președintele american ar putea participa la o reuniune trilaterală cu el și cu Putin.
Unii oficiali avertizează că planificatorii militari americani și europeni vor avea nevoie de timp pentru a stabili ce opțiuni ar putea fi acceptabile pentru Rusia din punct de vedere politic și militar. O idee avansată de un responsabil ar fi desfășurarea unor trupe europene în Ucraina sub comanda și controlul SUA, dar aceasta nu ține cont de poziția Rusiei de respingere a oricărei desfășurări de trupe străine pe teritoriul ucrainean.
CITIȚI ȘI: