Distincție fantomă: Mitropolia Kievului dezminte pretinsa decorare a lui Igor Dodon

La două zile după ce liderul socialiștilor, Igor Dodon, a publicat pe rețele fotografii cu o diplomă și o distincție pe care le-ar fi primit din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolia Kievului, care se subordonează canonic Patriarhiei ruse, a emis un comunicat oficial, prin care a dezmințit pretinsa decorare. Informațiile respective sunt neadevărate, se arată în declarația emisă de biroul Mitropolitului Onufrii.
La 20 august, Igor Dodon a participat la slujba hramului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Calarașovca, raionul Ocnița, acolo unde i s-ar fi înmânat ordinul bisericesc „Sfântul Întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir”. La slujbă a participat și liderul partidului „Pentru Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, cu care Igor Dodon a format un bloc electoral politic, pentru a participa la alegerile parlamentare din toamnă.
Liderul socialiștilor nu a scris nimic pe Facebook despre aceasta, ci s-a limitat doar la postarea fotografiilor cu diploma și distincția propriu-zisă. Dodon ar fi fost decorat pentru contribuția la promovarea valorilor ortodoxe și consolidarea relațiilor spirituale între popoare.
La scurt timp după apariția acestor imagini, Mitropolia Kievului a venit cu o reacție oficială, prin care a negat pretinsa decorare. „Preafericitul Mitropolit Onufrii nu a emis niciun decret privind o astfel de distincție, iar în registrul oficial al decorațiilor Mitropoliei nu există nicio mențiune în acest sens”, se precizează în comunicatul Cancelariei Mitropoliei de la Kiev.
Igor Dodon nu a răspuns la apeluri pentru a oferi o reacție la dezmințirea Mitropoliei ucrainene.
Anterior, și Mitropolitul Moldovei, Vladimir a fost decorat cu Ordinul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei „Sfântul Ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni”, distincție acordată în semn de recunoștință pentru munca pe care o depune spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În luna iulie curent, Mitropolitul Onufrii a fost privat de cetățenia ucraineană prin decret prezidențial. Autoritățile de la Kiev au invocat obținerea de către Onufrii a cetățeniei ruse, legături persistente cu Patriarhia Moscovei și opoziția față de autocefalie.