Externe

Studiu: rușii se împrumută masiv pentru a-și pregăti copiii de școală

moscowtimes.ru
Sursa: moscowtimes.ru

Înainte de începutul noului an școlar, rușii au contractat un număr-record de microcredite pentru pregătirea copiilor de școală. Potrivit unui studiu al platformei financiare online WEBBANKIR, publicat de Gazeta.ru, în lunile iulie–august curent, 4,6% din totalul împrumuturilor de tip „până la salariu” au fost direcționate către cheltuieli educaționale, transmite The Moscow Times.

Pentru comparație: în aceleași luni din anul 2024 indicatorul era de 3,3%, iar cu un an mai devreme - 2,6%. Totodată, conform datelor Băncii Centrale, costul total al unui microcredit fără gaj, în valoare de până la 30 de mii de ruble și pe o perioadă de o lună, ajunge la 288% anual.

De asemenea, studiul arată că clienții organizațiilor de microfinanțare au început să se pregătească mai devreme de noul an școlar. Astfel, în 2023, principalul vârf al împrumuturilor se înregistra la sfârșitul verii: în august erau luate în medie cu 57% mai multe credite pentru scopuri educaționale decât în iulie.

În 2024, această diferență s-a redus semnificativ: în august au fost contractate cu doar 10% mai multe împrumuturi decât în iulie. În 2025, raportul s-a schimbat radical: în iulie au fost luate pentru educație în medie cu 65% mai multe împrumuturi decât în august.

Analiștii WEBBANKIR explică această dinamică prin creșterea cheltuielilor pentru pregătirea copiilor de școală, precizează sursa citată.

Totodată, creșterea cererii într-o perioadă mai timpurie este determinată de dorința oamenilor de a reduce cheltuielile, întrucât produsele școlare se scumpesc spre sfârșitul lui august. În special, rușii încearcă să cumpere mai devreme ghiozdane, manuale și rechizite.

Totuși, mulți preferă să procure uniformele școlare mai aproape de 1 septembrie, pentru a se potrivi mai bine ca mărime, notează analiștii.

Conform calculelor Superjob, cheltuielile pentru pregătirea unui copil de școală au crescut, din 2019, de 1,5–2 ori, iar cel mai accentuat salt a fost înregistrat în anii 2021-2023.

Astfel, la Moscova cheltuielile medii pentru un copil au ajuns la 19.200 de ruble (circa 238 de dolari - n.r.), cu 16% mai mult decât în 2024, la Sankt Petersburg — 17.500 (circa 217 dolari), mai mult cu 17% față de anul trecut, la Krasnoiarsk — 16.800 (circa 208 dolari), în plus cu 16%, la Ekaterinburg — 16.900 (circa 209 dolari), mai mult cu 14%, la Kazan — 16.700 (circa 207 dolari - n.r.), mai mult cu 13%, la Volgograd — 13.900 (circa 172 de dolari - n.r.), în plus cu 9% și la Ufa — 13.800 (circa 171 de dolari - n.r.) sau cu 7% mai mult decât în anul trecut.

Potrivit unui sondaj realizat de SberSeller, 65% dintre ruși se confruntă cu diverse dificultăți la începutul anului școlar, iar fiecare al patrulea (25%) s-a plâns de probleme financiare.

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult