Politic

„R. Moldova trebuie să rămână o prioritate” a politicii externe a României, afirmă președintele Nicușor Dan

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană trebuie să rămână o prioritate pentru România, a declarat președintele Nicușor Dan la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, care are loc marți, 26 august, la București.

„Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate. Vom continua să susținem atât eforturile de integrare în Uniune, cât și toate chestiunile concrete de care Republica Moldova are nevoie - transport, energie, cooperare economică. Și sunt optimist că cetățenii Republicii Moldova vor continua direcția europeană în alegerile care vor fi la sfârșitul lunii septembrie”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele României a adăugat că România va sprijini în continuare și Ucraina.

La evenimentul care reunește șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României din străinătate, membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, precum și înalți oficiali români și europeni, Nicușor Dan a punctat că diplomația românească trebuie să-și concentreze activitatea pe trei direcții - securitate, dimensiune economică și românii din afara granițelor.

Menționăm că la Reuniunea Anuală a Diplomației Române participă, în calitate de invitat special, și vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău.

Acesta va avea, împreună cu ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, intervenții în cadrul sesiunii de lucru cu tema „O Europă extinsă, mai sigură și prosperă”.

De asemenea, agenda vizitei lui Mihai Popșoi la București include o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult