Capăt de drum pentru Jaqueline Cristian la US Open

Tenismena româncă Jaqueline Cristian s-a oprit în turul al treilea la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Bucureșteanca a fost învinsă la mare luptă de Amanda Anisimova din Statele Unite ale Americii, scor 4:6, 6:4, 2:6, la capătul unei partide ce a durat două ore și 9 minute.
Aceasta a fost prima confruntare dintre cele două jucătoare, iar în ciuda înfrângerii, Jaqueline Cristian se poate lăuda cu cel mai bun parcurs al ei la Flushing Meadows de până acum - turul trei, fază pe care a atins-o în acest an atât la Australian Open, cât și la Roland Garros. În aceste condiții, România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal feminin.
Una dintre favorite la cucerirea trofeului, Iga Świątek s-a calificat în optimile de finală după ce a învins-o în minimum de seturi pe Anna Kalinskaia, scor 7:6, 6:4. Poloneza a avut un start catastrofal și a fost condusă de jucătoarea care evolueaza sub drapel neutru cu 1:5 în primul set, dar a revenit incredibil. La conferința de presă, fostul lider WTA a dezvăluit că au fost momente când nu știa ce să facă pe teren, dar a găsit soluția.
„Tocmai când mingea venea mai ușor nu m-am sincronizat bine, așa că nu am înțeles pe deplin ce trebuia să schimb. Am încercat să mențin marjele pentru a nu face mai multe erori neforțate. Apoi m-am concentrat pe două aspecte tehnice, așa că acolo lucrurile au început să se îmbunătățească pentru mine. Am făcut mai puține erori și am împins-o și pe ea să comită câteva”, a declarat Iga Świątek.
Pentru un loc în sferturile de finală, Iga Swiatek se va confrunta cu Ekaterina Alexandrova, o altă jucătoare care evoluează sub drapel neutru. Pe tabloul masculin, liderul mondial, Jannik Sinner s-a calificat în optimile de finală după ce a dispus în patru seturi, 5:7, 6:4, 6:3, 6:3, de către Denis Șapovalov din Canada.
Condus rapid cu 1:4, italianul a cedat primul set după care l-a câștigat pe al doilea, în fața unui adversar cu un joc agresiv, decis să-i pună probleme numărului unu mondial. Fără să domine, Sinner a reușit totuși să-și instaleze jocul, cu faimoasele sale decalaje devastatoare. În următoarea fază a competiției, italianul va da piept cu kazahul Aleksandr Bublik.