Externe

Avionul Ursulei von der Leyen, vizat de un bruiaj presupus a fi rus

EC - Audiovisual Service
Sursa: EC - Audiovisual Service

Un atac suspectat că ar fi fost lansat de Rusia a dezactivat serviciile de navigație GPS de pe un aeroport bulgar și a forțat un avion care o transporta pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să aterizeze duminică, 31 august, la Plovdiv folosind hărți pe hârtie, a relatat „Financial Times”, care a citat trei oficiali familiarizați cu situația, relatează Reuters. Relatarea publicației britanice a fost confirmată luni de Comisia Europeană.

„Putem confirma că au existat interferențe ale GPS, însă avionul a aterizat fără incidente în Bulgaria. Am primit informații de la autoritățile bulgare că suspectează că (bruiajul) a fost consecința unei interferențe flagrante din partea Rusiei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului comunitar Arianna Podestà, potrivit Reuters.

Suntem, desigur, conștienți și, într-o oarecare măsură, obișnuiți cu amenințările și intimidările care fac parte integrantă din comportamentul ostil al Rusiei”, a adăugat ea, citată de AFP.

Șefa Comisiei Europene se află într-un turneu în statele „de pe linia frontului” – Letonia, Finlanda, Estonia, Polonia, Lituania, Bulgaria și România – pentru a sublinia angajamentul Uniunii Europene de a-și consolida capacitățile de apărare și securitate.

Ea a sosit duminică în Bulgaria, unde a vizitat un producător de armament la Sopot, însoțită de premierul Rosen Zhelyazkov. Anterior, din Polonia, ea nu s-a ferit să-l descrie drept „prădător” pe președintele rus Vladimir Putin, la câteva zile după ce un nou atac al Rusiei asupra Kievului a lovit și sediul Delegației UE în Ucraina.

Aeronava, închiriată de Comisia Europeană pentru această deplasare, nu a putut folosi sistemele electronice de navigație din cauza interferențelor în timpul apropierii de aeroportul din Plovdiv, al doilea oraș ca mărime al Bulgariei.

„Serviciile de trafic aerian au propus imediat o procedură alternativă de aterizare folosind mijloace de navigație terestre (Instrument Landing System). Sistemele de navigație terestră utilizate în Bulgaria sunt independente de sistemele GPS”, se arată într-un comunicat al guvernului bulgar.

„Precizăm, totodată, că nu a fost nevoie de redirecționarea zborului”, se mai menționează în comunicat.

Podestà a afirmat că executivul european a primit informații de la autoritățile bulgare potrivit cărora „există suspiciunea că această interferență flagrantă a fost provocată de Rusia”.

„Incidentul subliniază urgența actualului turneu al președintei în statele membre de pe linia frontului, unde a văzut personal amenințările zilnice din partea Rusiei”, a adăugat ea, citată de Calea Europeană.

Bruiajul și falsificarea semnalului GPS împiedică aeronavele să acceseze sisteme de navigație precum GPS-ul american sau Galileo european, distorsionând datele de localizare pe care acestea le primesc, fiind utilizate tot mai frecvent ca metode de perturbare a operațiunilor civile sau militare.

Guvernele europene au avertizat asupra acestui tip de interferență deliberată, afirmând că aceasta are loc în regiunea Mării Baltice încă din 2022, și au cerut Comisiei Europene să ia măsuri împotriva Rusiei și Belarusului.

Președinta Comisiei Europene se află într-un turneu în șapte țări din așa-numitele state de frontieră ale Uniunii Europene, pentru a le asigura de sprijinul UE în fața agresiunii ruse.

Pe lângă Polonia, von der Leyen a vizitat Finlanda, Estonia, Lituania și Letonia – toate având graniță cu Rusia sau Belarus – precum și Bulgaria și România, în ceea ce reprezintă cea mai mare inițiativă diplomatică a sa în domeniul securității și apărării din UE de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Moscova, la începutul anului 2022.

Discuțiile vizează consolidarea cooperării UE - NATO, precum și aspecte legate de prevenirea, detectarea și descurajarea amenințărilor maritime și hibride, transmite Agerpres.

Pe urmele șefei Comisiei Europene va călca și președintele Consiliului European, Antonio Costa, care va efectua în prima parte a lunii septembrie un „tur al capitalelor” UE, urmând a fi prezent și la București, pe 4 septembrie.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult