Sheriff Tiraspol începe toamna cu transferuri de jucători! Vice-campioana Republicii Moldova a anunțat că și-a întărit lotul cu Jorge Miguel Lopes

Vice-campioana Republicii Moldova a anunțat că și-a întărit lotul cu Jorge Miguel Lopes, poreclit Jójó, fotbalist născut în Portugalia, dar care evoluează la prima reprezentativă a Insulelor Capului Verde.
El este mijlocaș lateral, care poate juca pe toată banda. Jucătorul a făcut primii pași în fotbal la celebrul club portughez Benfica Lisabona. Jorge Miguel Lopes are 24 de ani a mai fost legitimat la Os Belenenses Lisabona, Pasuș de Fereira și Futebol Clube de Vizela.
Conform site-urilor de specialitate, Jójó este cotat la 550 de mii de euro. Jorge Miguel Lopes are în palmares și 3 meciuri jucate la echipa națională a Insulelor Capului Verde.
Jójó va putea debuta la noua sa echipă deja după pauza dedicată meciurilor echipelor naționale. Sheriff va juca următorul meci în prima divizie a fotbalului moldovenesc în data de 14 septembrie, pe teren propriu, cu Petrocub Hîncești.