Xi Jinping propune o nouă ordine globală la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai

O nouă ordine globală. Este viziunea propusă de președintele Chinei, Xi Jinping, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai. Aceasta ar fi menită să contracareze influența Statelor Unite în contextul războiului economic. În timpul evenimentului, președintele rus, Vladimir Putin, a găsit un nou motiv pentru care a invadat Ucraina. Summitul a reunit peste 20 de lideri mondiali, între care și prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, aflat în China pentru prima dată în ultimii șapte ani.
Jinping a subliniat că summitul reprezintă un model de relații internaționale bazate pe multipolaritate, incluziune economică și guvernare globală echitabilă. Liderul chinez a promovat viziunea pentru o nouă securitate globală și ordine economică, provocare directă la adresa SUA. Acesta afirmă că există un alt mod de guvernare decât cel occidental, în care China ar putea deține un rol principal.
„Tendința vremurilor către pace, dezvoltare, cooperare și beneficii reciproce nu s-a schimbat. Cu toate acestea, umbrele mentalității Războiului Rece, ale hegemonismului și protecționismului persistă, în timp ce noi amenințări și provocări continuă să crească. Lumea a intrat într-o nouă perioadă de turbulențe și transformare, iar guvernarea globală se află acum la o răscruce de drumuri”, a spus președintele Chinei, Xi Jinping.
A fost abordat și războiul din Ucraina. Putin a declarat că înțelegerile la care s-a ajuns în timpul întrevederii cu președintele american, Donald Trump, deschid o cale pentru a găsi o soluție. Totuși, președintele rus a găsit un nou motiv pentru care a invadat țara vecină.
„Această criză nu a apărut ca urmare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, ci ca urmare a loviturii de stat din Ucraina, susținută și provocată de Occident, iar apoi a încercărilor de a suprima cu ajutorul forțelor armate rezistența acelor regiuni ale Ucrainei și a acelor oameni din Ucraina care nu au acceptat și nu au susținut această lovitură de stat”, a spus președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.
Declarația de la finalul summitului arată că statele membre ale organizației se opun măsurilor comerciale ce încalcă regulile și principiile Organizației Mondiale a Comerțului, declarând că sunt îngrijorate de decizii ce perturbă stabilitatea lanțului de aprovizionare. Documentul avertizează cu privire la orice reinterpretare a unei rezoluții ONU privind programul nuclear iranian, în timp ce europenii se pregătesc să reintroducă sancțiunile contra Teheranului. De asemenea, a fost solicitată încetarea focului în Fâșia Gaza.
Declarația summitului de la Tianjin a fost criticată de diplomația ucraineană, întrucât nu este menționat nimic despre războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei.