ELECTORALA 2025 // Cetățenii moldoveni sunt îndemnați să-și verifice actele de identitate înainte de alegerile parlamentare

Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să verifice din timp valabilitatea actelor de identitate, pentru a putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Agenția Servicii Publice (ASP) reamintește că doar documentele în termen sau preschimbate până în ziua scrutinului le asigură alegătorilor dreptul de vot.
Potrivit Codului electoral, cetățenii pot vota în baza unuia dintre următoarele documente: cartea de identitate sau buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, documentele provizorii de identitate, precum și pașaportul de cetățean al Republicii Moldova, chiar și cu termen de valabilitate expirat, dacă nu există alte motive legale pentru care acesta a devenit nevalabil.
ASP precizează că cetățenii pot solicita acte de identitate la subdiviziunile teritoriale ale instituției, iar cei aflați peste hotare se pot adresa la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.
În lipsa reprezentanțelor diplomatice în statul de reședință, cererea poate fi depusă la orice altă ambasadă sau consulat al Republicii Moldova.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt programate pentru 28 septembrie 2025 și vor stabili componența Parlamentului de legislatura a XII-a, alcătuit din 101 deputați aleși pentru un mandat de patru ani.
Menționăm că, pe 1 septembrie, numărul cetățenilor cu drept de vot, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, era de 3.299.396, dintre care 2.763.678 - atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II, 258.624 - persoane care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării, precum și 277.094 - cetățeni cu domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.
CITIȚI ȘI: