Aderare UE

R. Moldova poate finaliza, până în 2028, negocierile de aderare, dar totul depinde de voința cetățenilor, declară comisara Marta Kos

Finalizarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2028 este posibilă doar dacă cetățenii își vor dori acest lucru și dacă autoritățile vor continua să livreze rezultate. Declarațiile au fost făcute de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, într-un interviu oferit joi, 4 septembrie, la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”..

Comisara europeană a evidențiat că Republica Moldova se află pe un drum bun în parcursul european și că rezultatele sunt vizibile atât la Bruxelles, cât și la Chișinău.

„Pentru mine e important lucrul că pot să văd cum evoluează țara dumneavoastră și mesajul meu de această dată este că voi avansați foarte bine. Munca asiduă pe care ați desfășurat-o este, cu adevărat, uimitoare. De câte ori suntem împreună și discutăm ce trebuie să facem, de fiecare dată reușiți. Să știți că nu toate țările au înregistrat un progres la fel ca și dumneavoastră și chestia aceasta îmi place foarte mult. Apreciez atitudinea serioasă, apreciez angajamentul de a avansa spre Uniunea Europeană și, în pofida faptului că munca este atât de dificilă, totuși livrați rezultate”, a declarat Marta Kos, la postul public de radio.

Totodată, Marta Kos a atras atenția că nu este suficient ca Republica Moldova să fi avut până acum progrese rapide, dar esențial este ca ritmul reformelor să fie menținut și în anii următori.

„Republica Moldova va putea continua să avanseze spre Uniunea Europeană doar în cazul în care va continua să livreze rezultate. Și, da, cu adevărat, ați avut evoluții foarte, foarte rapide, dar ce se va întâmpla în următoarei 3-4 ani va fi decisiv pentru viitorul Republicii Moldova. Acum, cu adevărat, implementați reforme foarte bine, însă în cazul în care se va încetini această viteză, acest lucru va însemna și pierderea anumitor rezultate. Democrația se bazează anume pe decizia cetățenilor, dar și pe responsabilitatea dumneavoastră. Finalizarea negocierilor către 2028 e posibilă în cazul în care vă veți dori acest lucru”, a puntat oficiala de la Bruxelles.

Banii europeni și transparență

Comisara pentru Extindere a explicat și modul în care Uniunea Europeană monitorizează cheltuirea banilor acordați Republicii Moldova. Ea a precizat că prima tranșă de aproape 300 de milioane de euro a ajuns deja în țară, iar următoarele sume, din pachetul financiar de 1,9 miliarde, vor fi direcționate către proiecte clare, în special pentru infrastructură, dezvoltarea satelor, sănătate și educație.

„Cu adevărat, noi monitorizăm acest lucru și există două motive pentru aceasta. Primul motiv este că, de fapt, aceștia sunt banii cetățenilor europeni și, de fiecare dată, eu trebuie să justific și să explic aceste cheltuieli în Republica Moldova. (…) Cetățenii dumneavoastră au dreptul să cunoască pentru ce proiecte sunt cheltuiți banii europeni. Transparența este absolut esențială și cea mai bună modalitate de a construi încredere în instituțiile dumneavoastră”, a punctat Kos, la Radio Moldova.

Riscurile unui guvern ostil reformelor

Întrebată ce ar însemna pentru Republica Moldova un guvern ostil reformelor, Marta Kos a avertizat că forțele antieuropene ar putea încetini sau chiar periclita parcursul european al statului. Totuși, ea a reiterat că finanțarea europeană rămâne condiționată de reforme.

„Acest lucru demonstrează că există această conștientizare. Că, în cazul în care niște forțe antieuropene ar putea să câștige, procesul probabil nu s-ar desfășura atât de bine cum se desfășoară acum. Aceste forțe ar putea să ne reîntoarcă în trecut și ar putea periclita progresul pe care l-am înregistrat în ultimii ani. (…) În cazul în care doriți să fiți parte a familiilor europene, aveți nevoie de un guvern și de un parlament, desigur, care să vrea să promoveze reformele. (…) Din acest motiv, reformele solide vor fi întotdeauna raportate la sprijinul nostru financiar”, a explicat Marta Kos.


Precizăm că Marta Kos, comisara europeană pentru Extindere, se află într-o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 3-5 septembrie. Oficiala va discuta cu reprezentanți ai guvernării despre reformele și parcursul european al țării, se va întâlni cu investitori și antreprenori, jurnaliști, influenceri și creatori de conținut atât în capitală, cât și în raionul Căușeni.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult