Kremlinul: Garanțiile de securitate pentru Ucraina nu pot fi oferite de trupe străine

Kremlinul a declarat vineri că garanțiile de securitate pentru Ucraina nu pot fi asigurate prin prezența unor contingente militare străine, europene sau americane, și că este nevoie de multă muncă înainte de o eventuală întâlnire la nivel înalt între Moscova și Kiev privind soluționarea conflictului, notează Reuters.
De cealaltă parte, Kremlinul nu confirmă deocamdată o dată pentru o asemenea întâlnire. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a precizat că „nu există încă lucrări pregătitoare pentru o convorbire telefonică între cei doi lideri”, dar a subliniat că ea poate fi „rapid organizată”.
Anunțul vine după ce Donald Trump a discutat, tot telefonic, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, precum și cu reprezentanții „coaliției voluntarilor”, în timpul vizitei liderului ucrainean la Paris. Potrivit Reuters, Trump i-a îndemnat pe liderii europeni să înceteze achizițiile de petrol rusesc și să intensifice presiunea economică asupra Chinei, pe care a acuzat-o că sprijină financiar acțiunile militare ale Rusiei în Ucraina.
Precizăm că întâlnirea de la Paris s-a încheiat cu un acord privind cadrul general al garanțiilor de securitate pentru Ucraina. Zelenski a menționat că rolul central în acest mecanism va reveni Forțelor Armate ale Ucrainei, iar președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că 26 de state sunt dispuse să participe la o viitoare misiune de menținere a păcii, după un eventual acord de încetare a focului.