Economic

UE oferă 8,5 milioane de euro pentru a spori reziliența fermierilor din R. Moldova

Uniunea Europeană oferă 8,5 milioane de euro pentru modernizarea și creșterea rezilienței agriculturii naționale. Un Memorandum de înțelegere în acest sens a fost semnat vineri, 5 septembrie, la Chișinău.

Memorandumul stabilește cooperarea dintre UE, Cehia și Polonia, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), pentru implementarea unui proiect cu durata de patru ani. Din bugetul total, UE contribuie cu 7,5 milioane de euro, iar Republica Cehă - cu 1 milion de euro.

Acordul stabilește cooperarea dintre Uniunea Europeană, Republica Cehă și Polonia, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, pentru implementarea unui proiect cu durata de patru ani.

Din bugetul total, Uniunea Europeană contribuie cu 7,5 milioane de euro, iar Republica Cehă cu 1 milion de euro. Implementarea va fi asigurată de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul Centrului Leton de Consultanță și Formare Rurală.

Printre obiective se numără promovarea utilizării soiurilor de semințe rezistente la secetă și inundații, introducerea noilor teste de laborator pentru evaluarea calității solului, sprijinirea agriculturii de precizie și a practicilor ecologice, precum și crearea Registrului Agricol Organic digital.

Proiectul vizează, de asemenea, consolidarea sistemului AKIS, menit să dezvolte capacitățile de inovare și transfer de cunoștințe în agricultură, și implementarea sistemului AMIS, care va permite monitorizarea mai eficientă a piețelor agricole și gestionarea riscurilor din sector.

Ministerul Agriculturii a reiterat că sectorul agricol se confruntă cu provocări majore, care afectează dezvoltarea și competitivitatea fermierilor, ceea ce îi determină să găsească soluții pentru a le depăși.

„Proiectul lansat urmărește două direcții principale: sprijinirea fermierilor în aplicarea practicilor agricole durabile și consolidarea rezilienței lor la șocuri, inclusiv cele climatice, precum și digitalizarea și modernizarea proceselor din sector. Totodată, proiectul contribuie la dezvoltarea sistemului de cunoștințe și inovații, precum și a mecanismelor de monitorizare a piețelor și a riscurilor”, a notat MAIA.

„Ne dorim să vedem, la finalul acestui proiect, un sector agroalimentar mai rezilient, capabil să integreze inovația, transferul tehnologic și investițiile, contribuind totodată la securitatea alimentară și la integrarea europeană a Moldovei”, a afirmat Adam Grodzicki, șeful adjunct al Secției Cooperare a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Fermierii moldoveni sunt pragmatici și orientați spre rezultate, de aceea soluțiile trebuie testate și adaptate realităților locale. Proiectul nu se limitează la transfer de tehnologie, ci oferă și sprijin financiar, pentru ca agricultorii să poată pune în practică imediat cunoștințele dobândite. Doar așa vom avea succes”, a declarat Michal Mincev, directorul Agenției Cehe pentru Dezvoltare.

La rândul său, Justyna Janiszewska, reprezentantă din Polonia, a specificat că Republica Moldova rămâne o țară prioritară în programele de cooperare pentru dezvoltare ale Poloniei. „Ne dorim să sprijinim antreprenorii din zonele rurale și să contribuim la o integrare mai bună a Moldovei în spațiul european. Solidaritatea și unitatea europeană ne-au adus prosperitate, iar acum vrem să împărtășim această experiență și aici”.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult