Justiție

Ministerul Justiției din Grecia ar fi acceptat extrădarea lui Plahotniuc în R. Moldova, anunță avocatul său

Ministerul Justiției din Grecia ar fi acceptat toate cele trei cereri de extrădare depuse de autoritățile de la Chișinău în privința lui Vladimir Plahotniuc, potrivit avocatului său, Lucian Rogac. Ministerul Justiției de la Chișinău nu a confirmat, deocamdată, informația.

Potrivit avocatului Lucian Rogac, una dintre cererile de extrădare depuse de autoritățile de la Chișinău a fost acceptată de Grecia în luna august, iar celelalte două au fost comasate. O decizie favorabilă însă a fost emisă pe 4 septembrie de Ministerul elen al Justiției, susține avocatul.

„Astăzi, am fost informați de către reprezentanții Ministerului Justiției grec despre faptul că ieri a fost emisă decizia prin care a fost acceptată procedura de extrădare a domnului Plahotniuc în Moldova. Tot ieri, din cele spuse de reprezentanții Ministerului grec al Justiției, a fost informată, notificată și partea moldovenească. Urmează ca partea moldovenească și subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne să se ocupe de partea tehnică și logistică a extrădării nemijlocite”, a declarat avocatul Lucian Rogac pentru Moldova 1.

„Partea solicitantă își asumă partea tehnică, logistică și, respectiv, financiară. – Cât timp ar însemna? – Asta depinde de voința autorităților R. Moldova. Dacă este voință, dorință, se poate de organizat în timp foarte restrâns. Dacă nu, se poate lăsa pe ultimele zile din termenele legale - 30 de zile. Bănuiesc că o să lase pentru ziua de 28, 29, invocându-se diferite pretexte”, a adăugat avocatul lui Vladimir Plahotniuc.

Menționăm că șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat ieri că Vladimir Plahotniuc ar putea să fie extrădat în R. Moldova în următoarele săptămâni, însă procedurile depind de decizia Ministerului Justiției elen.

Potrivit acestuia, poliția a inițiat deja procedura de identificare a rutelor de transport, fiind trimise solicitări către mai multe companii aeronautice. Extrădarea trebuie realizată printr-un zbor direct și în condiții stricte de securitate, sub escortă.

Cernăuțeanu a confirmat că, odată cu extrădarea, Grecia urmează să transmită și bunurile ridicate de la Plahotniuc, ceea ce ar simplifica investigațiile demarate la Chișinău.

Amintim că fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost reținut pe 22 iulie la Atena, iar în prezent se află în cea mai mare închisoare din Grecia. El este învinuit de procurorii moldoveni în patru dosare penale, inclusiv de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare a banilor.

Vladimir Plahotniuc riscă închisoare de la 8 la 15 ani.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult