Trump vrea să schimbe tratatul internațional pentru a vinde drone militare în Europa de Est și Golf

Donald Trump a decis să obțină profit din exportul de drone puternice de atac și recunoaștere. Pentru aceasta, el intenționează să revizuiască unilateral prevederile tratatului internațional din 1987, scrie The Moscow Times, cu referire la Reuters.
Interes pentru astfel de drone au manifestat, în special, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, dar și țări din Europa de Est.
Regimul de control al tehnologiilor de rachete (MTCR), la care s-au alăturat 35 de state, prevede măsuri de control al exporturilor pentru a limita proliferarea rachetelor și a tehnologiilor aferente. Dronele de luptă, precum MQ-9 Reaper, sunt considerate în cadrul acestui regim drept rachete, întrucât pot zbura pe distanțe mari și pot transporta încărcătură de luptă. MTCR stabilește o „puternică prezumție de refuz” la vânzarea lor peste hotare, cu excepția cazului în care cumpărătorul dovedește convingător necesitatea lor pentru securitate și se angajează să le folosească strict conform dreptului internațional. Trump, însă, intenționează să le clasifice ca avioane, eliminând astfel restricțiile la export, au declarat pentru Reuters un oficial american și patru persoane familiarizate cu planul.
Reclasificarea dronelor de luptă va permite vânzarea a aproximativ o sută de MQ-9 Arabiei Saudite, care le-a solicitat în cadrul acordului de achiziție de arme cu SUA, în valoare de 142 de miliarde de dolari, anunțat în luna mai. Interes pentru aceste aparate au arătat și alți aliați ai SUA din Golf, precum Emiratele Arabe Unite, dar și țări europene, mai ales cele aflate în apropierea Rusiei sau la granița cu aceasta.
SUA utilizează MQ-9 Reaper, printre altele, pentru patrularea Mării Negre. Până acum, Washingtonul nu a transferat și nu a vândut Ucrainei drone mari, de teama ca tehnologiile avansate să nu ajungă în mâini inamice. În schimb, alte țări cooperează activ cu Ucraina, cum ar fi Turcia. Deși și ea a semnat MTCR, Ankara a reușit să livreze drone Bayraktar-TB2 și chiar să organizeze producția acestora în Ucraina, întrucât au o rază de zbor mai mică, sunt mai ușoare și intră sub alte standarde ale tratatului, spre deosebire de dronele grele, precum Reaper.