Sport

Virgiliu Postolachi și-a schimbat echipa de club, însă rămâne în același oraș! Atacantul a semnat cu Universitatea Cluj

fmf.md
Sursa: fmf.md

Virgiliu Postolachi, atacantul echipei naționale a Republicii Moldova s-a transferat de la CFR Cluj la rivala din localitate Universitatea Cluj. Presa din România a dezvăluit că pentru transfer s-a plătit aproximativ 160 de mii de euro, iar fotbalistul va avea un salariu de 15 mii de euro pe lună.

Virgiliu Postolachi a evoluat la CFR Cluj din vara anului 2024 perioadă în care a jucat 51 de meciuri și a marcat de 7 ori. În sezonul trecut, atacantul a cucerit Cupa României.

Crescut la academia clubului Paris Saint-Germain, Postolachi va fi antrenat la Universitatea Cluj de Ioan Ovidiu Sabău. Asta după ce la CFR Cluj a fost antrenat de o altă legendă a fotbalului românesc, Dan Petrescu.

Postolachi e al doilea fotbalist al echipei naționale a Republicii Moldova care a plecat de la CFR Cluj. Fundașul Daniel Dumbravanu a fost împrumutat până la finalul sezonului la FC Voluntari, echipă care evoluează în divizia secundă a fotbalului românesc.

Atât Postolachi, cât și Dumbravanu se afla cu echipa națională la Oslo, acolo unde "tricolorii" vor juca marți seara meciul cu Norvegia din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2026.

Partida va fi Norvegia - Republica Moldova va fi transmisă în direct la Moldova 1 cu începere de la ora 21:45.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult