Drumul spre școală, pericol pentru copii: recomandările poliției pentru siguranța elevilor

Strada trebuie traversată doar la culoarea verde a semaforului, dar nu înainte ca elevii să se asigure că sunt în siguranță. Totodată, minorii trebuie să cunoască bine traseul spre școală, să evite purtarea căștilor la traversarea drumului, precum și comunicarea cu persoane străine. Acestea sunt doar câteva dintre regulile pe care părinții, alături de școală și poliție, trebuie să le transmită copiilor pentru a le garanta un drum fără pericole atât spre școală, cât și la întoarcerea acasă.
Ana Chiselița, șefa Serviciului comunicare și informare al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), susține că principalele pericole la adresa siguranței copiilor sunt viteza excesivă a șoferilor în apropierea școlilor, lipsa infrastructurii pietonale sau gradul redus de cunoaștere a regulilor de circulație atât în rândul conducătorilor auto, cât și al pietonilor.
Potrivit Anei Chiselița, educația rutieră trebuie să înceapă de acasă și să fie consolidată printr-un efort comun al familiei, școlii și autorităților.
„Educația ar trebui să înceapă, în primul rând, de la părinți, dar este o responsabilitate comună. Poliția vine cu un set de sfaturi utile atât pentru părinți, cât și pentru elevi. Deci, în primul rând, părinții trebuie să stabilească, împreună cu copiii, reguli clare cu cine să comunice în drum spre școală și spre casă. Totodată, trebuie să stabilească în mod clar traseul pe care îl parcurg elevii în drum spre instituție și la întoarcere. Dacă vorbim despre transportul public, atunci elevii, copiii trebuie să fie foarte prudenți, să acorde o atenție sporită în ce transport se urcă. Dar vorbim, în primul rând, despre educația pe care aceștia trebuie să o preia de acasă. Părinții trebuie să-și învețe și să-și ducă copiii la școală până în momentul în care aceștia ajung să cunoască exact traseul și ruta în care trebuie să urce. Când urcă în transportul public, este foarte important să fie atenți la strada, stația la care trebuie să coboare, să nu-și uite bunurile personale pe scaunele din transportul public”, a spus Ana Chiselița la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1.
Aceeași sursă a adăugat că elevii ar trebui să evite comunicarea cu persoanele necunoscute sau să primească bunuri din partea oamenilor pe care nu-i cunosc.
De asemenea, copiii nu trebuie să poarte căști sau să privească în telefoane atunci când traversează strada.
Reprezentanta INSP a mai subliniat și importanța menținerii unui dialog deschis al părinților cu elevii, bazat pe discuții zilnice despre ceea ce se întâmplă la școală și pe drum, dar și a monitorizării activităților, în special pe rețelele de socializare. Este esențial ca părinții să știe cu cine discută copiii lor online și să li se amintească faptul că nu trebuie să transmită date personale persoanelor necunoscute.
Totodată, un alt aspect important pentru siguranța elevilor este cunoașterea numărului unic de urgență 112. În caz de nevoie, apelul rapid la acest număr poate determina intervenția imediată a autorităților.
De asemenea, Ana Chiselița a menționat că minorii trebuie să știe numele complet și adresa de domiciliu, pentru a putea oferi aceste informații oamenilor legii în caz de necesitate.