Externe

Atacurile asupra Ucrainei continuă: 415 drone și peste 40 de rachete lansate de Rusia

Un nou val de atacuri aeriene rusești a lovit Ucraina în noaptea de 10 septembrie, provocând victime și distrugeri semnificative în mai multe regiuni ale țării. Potrivit autorităților ucrainene, în regiunea Jîtomîr o persoană a murit și alta a fost rănită în urma unui atac combinat cu drone kamikaze și rachete de croazieră. Mai multe întreprinderi civile și locuințe au fost avariate.

„În timpul unui atac aerian combinat, inamicul a lovit teritoriul regiunii Jîtomîr folosind drone kamikaze și rachete de croazieră. În urma loviturilor, o persoană a murit, iar alta a fost rănită”, a scris pe Telegram șeful administrației regionale, Vitali Bunechko, transmite Ucrainskaia Pravda.

La Vinnița, bombardamentele au vizat infrastructura civilă și industrială, fiind avariate peste 20 de clădiri rezidențiale. O persoană a fost rănită, iar locuitorii primesc sprijin psihologic din partea specialiștilor de la Serviciul pentru Situații de Urgență.

În regiunea Volîn, un incendiu de proporții a izbucnit la o întreprindere din raionul Luțk, în urma unui atac. Focul s-a extins pe o suprafață de 1000 m² și a fost stins abia dimineața. Din fericire, acolo nu au fost raportate victime.

Situația a fost critică și în regiunea Harkov, unde salvatorii au intervenit pentru lichidarea a opt incendii provocate de bombardamentele rusești. Au fost înregistrate trei persoane rănite: un bărbat de 58 de ani și două femei de 52 și 60 de ani, relatează dumka.media.

Președintele Volodimir Zelenski a condamnat atacurile, subliniind caracterul periculos al noilor acțiuni rusești:

„În prezent, salvatorii intervin la Volociisk, în regiunea Hmelnîțki, unde rușii au lovit cu rachete un simplu atelier de croitorie. Până acum se știe despre trei persoane rănite. Moscova testează întotdeauna limitele posibilului și, dacă nu întâlnește o reacție fermă, rămâne la noul nivel al escaladării.

Liderul de la Kiev a comentat și pătrunderea dronelor ruse în spațiul aerian al Poloniei.

„Astăzi, a avut loc un nou pas de escaladare – dronele ‘Shahed’ ruso-iraniene au pătruns în spațiul aerian al Poloniei, al NATO. Nu a fost vorba despre o întâmplare, ci de cel puțin opt drone îndreptate spre Polonia”, a scris Zelenski pe pagina sa oficială de Facebook.

Liderul ucrainean a avertizat că această situație reprezintă „un precedent extrem de periculos pentru Europa” și a cerut o reacție comună și fermă din partea partenerilor internaționali.

Zelenski a criticat și pauza prelungită în aplicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, cerând mai multe arme și un răspuns coordonat al Ucrainei, Poloniei, statelor europene și Statelor Unite.

Potrivit președintelui ucrainean, atacurile din ultimele ore au vizat 15 regiuni ale Ucrainei, fiind lansate aproximativ 415 drone și peste 40 de rachete de croazieră și balistice.

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult