Maia Sandu, vizită oficială în Italia și la Sfântul Scaun: va avea întrevederi cu liderii italieni și Papa Leon al XIV-lea

Președinta Maia Sandu va efectua, în perioada 10–12 septembrie 2025, o vizită de lucru în Italia și la Sfântul Scaun. La Roma, șefa statului va avea o întrevedere cu președinta Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni.
Agenda discuțiilor vizează aprofundarea relațiilor bilaterale, sprijinul Italiei pentru parcursul european al Republicii Moldova, extinderea cooperării economice și susținerea acordată comunității moldovenești din Italia.
Maia Sandu se va întâlni și cu președintele Senatului, Ignazio La Russa.
La Sfântul Scaun, președinta va fi primită în audiență de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea. Dialogul va oferi prilejul unui schimb de opinii privind promovarea păcii, solidarității și valorilor creștine într-un context internațional marcat de multiple provocări. Totodată, Maia Sandu va avea o întrevedere cu cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin.
Vizita președintei Maia Sandu în Italia și la Sfântul Scaun are loc la o zi după ce a susținut un discurs în Parlamentul European și se înscrie în eforturile Republicii Moldova de a consolida parteneriatele externe, de a asigura pacea în țară și de a contribui la securitatea regională și europeană.